Portret de voluntar – Oana Ristea – Ajungem MARI Buzău

Oana are 47 ani și este alături de minunata echipă Ajungem MARI Buzău de 3 ani.

Care este motivația ta principală pentru care ești voluntar la Ajungem MARI? 

Iubesc copiii.

Cum a fost prima zi de voluntar?  Care a fost lucrul care te-a impresionat cel mai mult?

Plină de emoții… la fel ca în prima zi de școală. M-a impresionat bucuria copiilor atunci când te văd, o bucurie care nu este mimată, din complezență, ci este una plină de sinceritate.

Ce rețineri, temeri ai avut la prima acțiune de voluntariat pentru ONG-ul Ajungem MARI? Cum s-au rezolvat? 

Mi-a fost teamă că voi fi impresionată de situația lor astfel încât să nu pot face față momentului și să mă blochez. Această temere a trecut odată cu rostirea numelui. 

Cum te ajută pe tine voluntariatul? Cum simți că te-a schimbat? 

Mă împlinește, mă umple de energie. Voluntariatul este ceva reciproc, DAI și PRIMEȘTI.

Care crezi că a fost cea mai mare reușită a ta în timpul programului? 

Au fost multe momente, mărunte, care m-au făcut mândră de copii: o poezie sau cântecel interpretat perfect la serbare, memorarea înmulțirii cu 8. cu 9, notă mare la matematică, nota foarte buna la bacalaureat și reușita la admitere la facultate.

Ce moment din timpul acțiunilor de voluntariat ți-a rămas în suflet? 

Ieșirile organizate pentru că atunci copiii sunt cei mai fericiți.

Ai avut momente dificile? Cum ai trecut peste? 

Au fost și momente dificile! Când ai anumite așteptări legate de o întâlnire, dar nu primești ce aștepți. Am învățat să nu am așteptări, ci să las fiecare întâlnire să mă surprindă deoarece, ca fiecare dintre noi, și acești copilași au zile bune și zile mai puțin bune. Atunci e bine să nu forțezi, să aștepți să “vină” acel copil spre tine.

Ce le-ai spune persoanelor care se gândesc să facă voluntariat, dar tot amână momentul? 

Fiecare moment amânat te îndepărtează de o experiență și de trăiri pe care altceva nu ți le poate aduce.

Ai participat la grupurile de suport? Ce ai rezolvat/lămurit în timpul întâlnirilor cu psihologul?

Fiecare întâlnire cu ceilalți voluntari este o etapă din experiența voluntariatului. Te învață, te modelează. Faptul că facem parte din aceeași POVESTE ne-a dat curaj și inspirație pentru fiecare întâlnire cu copiii.

Cum simți că te-a ajutat consilierea primită din partea specialiștilor Ajungem MARI?

Foarte eficientă și bine organizată!

Mai vrei sa ne transmiți ceva?

Schimbăm lumea cu pași mici… este sloganul meu de suflet și mă bucur că fac parte din această LUME!

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804