Portret de voluntar – Ioana Airinei – Ajungem MARI Iaşi

Ioana Airinei s-a alăturat echipei Ajungem MARI Iași în martie 2019. Motivația ei de a fi voluntar Ajungem MARI o reprezintă dorința de a contribui la binele unor copii sau tineri care au fost mai încercați în viață decât ea.

Care este motivația ta principală pentru care ești voluntar la Ajungem MARI? 

Îmi doresc să contribui la binele unor copii sau tineri care au fost mai încercați în viață decât mine, când eram de vârsta lor. 

Cum a fost prima zi de voluntar?  Care a fost lucrul care te-a impresionat cel mai mult?

În prima zi de voluntariat am avut mari emoții, însă rețin că m-am calmat când am văzut că și fetele pe care le cunoșteam erau la fel de emoționate. Îmi amintesc că, mergând prin camere, am intrat într-una unde era pictat pe un perete un mesaj de la o fată ce ieșise recent din sistem. Le lăsase colegelor ei acel mesaj, ca să-l poată citi în momentele mai grele.

Ce rețineri, temeri ai avut la prima acțiune de voluntariat pentru ONG-ul Ajungem MARI? Cum s-au rezolvat? 

Temerea cea mai mare era sa mă trezesc că nu am cu cine lucra, adică să mă absenteze copiii. Până la urmă, deși lipsea o parte din grupul de fete unde fusesem atribuită, s-au alăturat grupului câțiva dintre baieții de la etaj. Mixul acesta a fost foarte interesant.

Cum te ajută pe tine voluntariatul? Cum simți că te-a schimbat? 

Voluntariatul m-a ajutat prin prisma faptului că aveam niște preconcepții pe care mi le-am demontat. În plus, am realizat că sunt mai răbdătoare decât credeam. Totodată, pot găsi la final de zi energie și entuziasm pentru a vorbi la telefon cu tinerii cu care lucrez constant, deși am avut zile destule în care seara eram cu bateriile destul de descărcate.

Care crezi că a fost cea mai mare reușită a ta în timpul programului? 

Cea mai mare reușită este că am făcut față unor sesiuni intensive pre-bac cu 2 dintre fetele pe care le-am meditat și ambele au luat proba din prima.

Ce moment din timpul acțiunilor de voluntariat ți-a rămas în suflet? 

Aș putea spune că sunt mai multe. Eu chiar apreciez îmbrățișările copiilor și tinerilor cu care lucrez. Sunt gesturi pe care ei le fac cu multă autenticitate. 

Ai avut momente dificile? Cum ai trecut peste? 

Au fost și momente în care lipsa de chef a copiilor mi-au sabotat activitățile. Am trecut peste având răbdare şi mult calm.

Ce le-ai spune persoanelor care se gândesc să facă voluntariat, dar tot amână momentul? 

Să aibă curajul de a se implica! Chiar dacă e doar pentru 3-4 luni inițial, în timp vor dubla timpul alocat voluntariatului.

Ai participat la grupurile de suport? Ce ai rezolvat/lămurit în timpul întâlnirilor cu psihologul?

Am participat la aproape toate ședințele pentru că e fain să descopăr și voluntari pe care nu-i știam. Cu psihologul am discutat despre cazul unei fete ce nu reținea comentariile. Strategiile propuse de dumneaei m-au ajutat să vin cu alte modele de învățare și a fost minunat.

Cum simți că te-a ajutat consilierea primită din partea specialiștilor Ajungem MARI?

Logopedul și psihologul au fost 2 prezențe periodice și soluțiile date de ei au făcut mult bine, după aceea le-am implementat.

Ajungem Mari logo

AOCIAȚIA LINDENFELD

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

office@ajungemmari.ro

Date contact