Mai poti deveni voluntar Ajungem MARI pana pe 10 octombrie!

Perioada oficială de înscrieri la voluntariat pentru acest an școlar s-a încheiat și deja am cunoscut primii voluntari minunați la primele traininguri.
Însă, pentru cei care au aflat mai târziu că pot deveni super-eroii copiilor și tinerilor instituționalizați dăruind 2-3 ore pe săptămână, lăsăm înscrierile deschise până pe 10 octombrie și îi așteptăm cu mare drag alături de copii!

Județele în care nevoia de înscrieri încă este foarte ridicată sunt Bihor, Botoșani, Buzău, Dolj, Iași, Mehedinți, Sibiu, Vaslui și Vrancea.  https://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/

 
În funcție de pasiunile lor, voluntarii vor susține ședințe de pregatire școlara, ajutor la teme, ateliere creative sau de cultură generală. Voluntarii pot alege sa lucreze online sau fizic, in funcție de restricțiile în vigoare.
Căutăm adulti cu experiență de viață și tineri peste 16 ani care să își dorească să îi ajute pe copii și să devină modele pentru aceștia. Nu este nevoie de experiență de predare, voluntarii participă la traininguri și primesc resurse și îndrumare.
Vă așteptăm cu drag! Mulțumim pentru bucuria adusă copiilor!
_________________
Ajungem MARI este singurul program al Asociației Lindenfeld și susține educația a peste 2.500 de copii din centre de plasament și medii defavorizate din București și 25 de județe prin mai multe proiecte, cel mai important fiind cel de pregatire școlară într-un mod interactiv alături de peste 1.400 de voluntari.
Alte proiecte includ cursuri vocaționale, ieșiri recreative și educative, excursii, tabere, logopedie, psihoterapie, educație financiară, civică și pentru sănătate, cursuri de calificare, consiliere vocațională, toate cu rolul de a le da copiilor încredere în ei și a le forma abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți.
To Top