Ieșirile și excursiile – bucurii neprețuite pentru copii

În anul 2020 și mai ales în perioada stării de urgență, unul dintre lucrurile care ne întrista foarte tare era că nu mai puteam fi alături, fizic, de copiii și tinerii din centrele de plasament. Așa că, în perioada septembrie 2020 – februarie 2021, când restricțiile s-au mai redus, știind cât de mult le lipsesc copiilor experiențele din afara centrelor de în care au stat izolați chiar si 3-4 luni, am organizat, in județele unde a fost posibil, 114 de ieșiri și excursii, cu peste 300 de copii. Este puțin pentru 6 luni comparativ cu 2019, când am putut organiza 1148 de ieșiri, dar suntem încântați că măcar aceste experiențe au  fost posibile pentru că bucuria copiilor după perioada de izolare a fost uriașă. 

Cred că nimic nu se compară cu bucuria unui copil care poate să alerge liber în natură, care merge prima oară la munte sau care își învinge fricile pe un traseu în copaci. Ieșirile sunt cele mai îndrăgite de copii pentru că se simt liberi, se simt relaxați și fericiți cu adevărat. Petrec alături de voluntarii care le devin prieteni și modele câteva ore în care grijile dispar, în care trecutul lor dureros se mai estompează, câteva ore în care li se permite să fie copii și atât. Să se bucure sincer de toate experiențele frumoase.” – spune Emilia Mocan, coordonator national

Fie că au fost la patinoar, în parcuri de aventură, drumeții pe munte sau doar în parc, în afara centrelor de plasament, ne bucurăm că am putut să le redăm o parte din ceea ce numim acum viața dinainte de pandemie.

A fost cea mai frumoasă zi din viața mea!” – Ionuț, 11 ani, după o excursie la parcul de aventură.

Ieșirea de sâmbătă a fost organizată special de voluntari pentru a oferi o experiență de neuitat copiilor. Am fost foarte bucuros să văd zâmbetele de pe chipurile lor și să aud că pentru mulți dintre ei a fost prima ieșire la munte iarna, pe zăpadă. Pentru alții a fost chiar prima ieșire la munte,” ne-a transmis  Viorel, voluntar Ajungem MARI.

 „Ce faine sunt traseele, mă simt ca SuperMan!” – Alex, 11 ani

Așa e de faină gheața, că eu aș patina și fără patine” – Iulian, 10 ani

Mulțumim atât voluntarilor pentru timpul și dedicația pe care le acordă acestor copii, dar și donatorilor care ne ajută să facem posibile aceste experiențe frumoase.

Împreună, cu ajutorul tău și al echipei grozave de voluntari, ne dorim să dăruim cat mai multe amintiri frumoase pentru o viata. Mulțumim că ești alături de noi!

Dacă vrei să ajuți în continuare, completează formularul 320 și redirecționează 3,5% din impozitul pe venit pentru Asociația Lindenfeld. O poți face online, completând formularul într-un minut aici, apoi îl poți descărca și trimite pe e-mail la info@ajungemmari.ro

Poți lăsa și formularul fizic în urnele speciale amplasate în țară, în librăriile Cărturești și alte locații partenere. Vezi aici locațiile.  În București, unele sunt plasate în librăriile Cărturești Verona, Promenada, Băneasa, Modul (Piața Universității), București Mall, AFI Cotroceni sau la Grădina Olari (Str. Olari nr. 8).

_________________

Dacă vrei să te implici mai mult, poți ajuta strângând donații pentru copii prin platforma Galantom. Îți poți dona ziua de naștere, talentul ori pasiunea sau poți să-ți alegi o provocare sportivă și să le ceri celor din jur să te susțină prin donații, pentru ca cei mici să aibă parte de sprijinul necesar pentru a ajunge MARI și puternici! Afla mai multe si devino GalantOM pentru copii.

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804