Vanessa nu cobora întotdeauna din cameră când veneau voluntarii. Ioanei îi era teamă să aibă încredere într-un necunoscut. Mariana auzise constant că nu va ajunge nici măcar la o școală profesională. Astăzi, fiecare dintre ei poate vorbi cu mândrie despre oamenii care i-au fost aproape și despre ce a devenit posibil în timp, cu ei alături.
Pe 2 noiembrie, la Hilton Garden Inn Bucharest Old Town, cea de-a patra ediție a Muzeului Viu al Empatiei a adus împreună tineri din programul Ajungem MARI, voluntari, artiști și parteneri. Sub titlul Empathy Talks, întâlnirea a pus în legătură poveștile cărora actorii le-au împrumutat vocea cu oamenii care le trăiesc și le duc mai departe.
Ada Condeescu, Cosmin Dominte și fotograful Adi Bulboacă au povestit despre felul în care au primit poveştile tinerilor şi ce emoţii au stârnit în ei, iar tinerii care au urcat pe scenă au scos în faţă o experiență comună: încrederea în oameni se poate construi greu, dar prezența constantă a cuiva poate schimba felul în care îți privești viitorul.
Vanessa, de la fuga de voluntari la experienţe care i-au schimbat destinul
De pe scena Muzeului, Vanessa şi-a amintit cum voluntarii veneau cu activități, desenau cu copiii și încercau să îi cunoască. La început, nu îi lua prea mult în serios, iar de cele mai multe ori nici nu cobora din cameră.
Apoi am zis să dau o şansă, pentru mine şi am ajuns să cunosc nişte oameni minunaţi.
Acea încercare a făcut loc unor relații importante.
Alina, e acolo (n.r.: în sală), mi-a dat o putere foarte mare, mi-a dat încredere, mi-a dat şansa să evoluez, să realizez cât de importante sunt anumite lucruri pentru mine. Dacă n-ar fi ea lângă mine, aş simţi că m-aş pierde.
Mărturia ei spune ceva și despre răbdarea de care are nevoie începutul unei relații. Disponibilitatea unui copil de a participa poate veni mai târziu, iar pentru Vanessa şi nu doar pentru ea, a contat faptul că a putut face acel pas în ritmul ei și că a găsit oameni alături de care să continue.
Ioana și timpul care a făcut loc încrederii
Ioana a făcut ani la rând canto cu o voluntară Ajungem MARI, apoi s-a pregătit pentru actorie. Anul acesta a fost admisă la UNATC. Când vorbește însă despre ajutorul primit, se întoarce la ceva ce a precedat aceste reușite.
Faptul că nişte oameni străini au avut dorinţa să ne ofere acest timp, asta exprimă foarte multe lucruri şi mie asta mi-a arătat că pot să am încredere şi în nişte oameni pe care nu îi cunosc.
Încrederea nu a venit de la început. Ioana a vorbit despre frica de a fi vulnerabilă și greutatea de a crede că un necunoscut vrea să o ajute. Răbdarea, încurajările și întâlnirile repetate cu voluntarii au ajutat-o să descopere că se poate sprijini totuşi pe cineva.
E foarte important ca un copil care provine din medii de acest gen să simtă că are o ancoră de care se poate ţine. Nu doar că ne oferiţi timp, dar ne oferiţi şi iubire şi afecţiune şi ideea că ştim că vă întoarceţi, contează foarte mult.
Mariana oferă mai departe ce a primit
Mariana spune că își povestește adesea viața zâmbind. Când și-a auzit însă povestea spusă de altcineva, a privit cu alți ochi lucrurile prin care trecuse.
Am început să plâng pentru că de multe ori eu îmi spun povestea ca şi cum nu ar fi mare lucru, dar când o ascult spusă de alţi oameni, o ascult profund şi îmi dau seama prin ce am trecut şi că nu oricine poate să treacă prin toate lucrurile astea, nu oricine poate ajunge la o facultate sau să se ridice.
Astăzi studiază Tehnică Dentară și urmează, în paralel, școala de asistent medical. A ajuns să construiască un viitor despre care i se spusese că îi este imposibil.
Aşa mi s-a spus mie, că nici o profesională n-o să ajung să fac, iar acum sunt la o facultate din cadrul Universităţii de Medicină.
Mariana face voluntariat în mai multe asociații, de la 16 ani și își dorește să îi ajute pe copiii din sistem să aibă încredere în oameni și în propriile posibilități.
Mi-am dorit să fiu voluntar la Ajungem MARI pentru a oferi ce am primit şi pentru că ştiu că uneori pot să fiu un exemplu pentru copiii din centre.
Revine în centrul în care a crescut, unde întâlnește și copii nou-veniți. Îi încurajează să lucreze cu voluntarii, să învețe și să ceară sprijin. Pentru ei, Mariana poate fi un om cu care au experiențe în comun și căruia îi pot pune întrebări despre ceea ce urmează.
Ada Condeescu, despre responsabilitatea de a spune viața altcuiva
Ada Condeescu a fost cea care şi-a împrumutat vocea poveștii Marianei, iar în cadrul evenimentului au avut ocazia să stea, pentru prima dată, faţă în faţă. I-a spus şi ei, dar şi nouă că întâlnirea cu textul a emoționat-o și a făcut-o să se gândească la propria copilărie, la copiii ei și la oamenii care își găsesc răbdarea și disponibilitatea de a lucra cu copiii altora.
Prefer să ţin deocamdată pentru mine lucrurile pe care le-am descoperit, unele încă le diger, dar cred că a fost un mare curaj pentru aceşti tineri să-şi spună povestea, sunt sigură că nu e uşor.
Pentru Ada, interpretarea trece inevitabil prin experiența celui care citește. Propriile amintiri și emoții pot da profunzime vocii, cu grijă ca povestea celuilalt să rămână în prim-plan.
Multe gânduri şi întrebări s-au născut în mine atunci când am citit povestea Marianei şi când am văzut-o vorbind şi cred că e într-un fel un ajutor, fără a fi explicit şi fără a fi explicat.
Adi Bulboacă, despre ideile pe care uităm să le mai verificăm
Fotograful Adi Bulboacă, ambasador Ajungem MARI, a filmat o parte dintre poveștile Muzeului. Experiența l-a făcut să revină asupra unor reprezentări pe care oamenii și le formează despre viețile altora.
Mă gândeam că cei mai mulţi dintre noi avem câte o idee despre câte un domeniu, despre câte o categorie de oameni. Ne-am format-o demult, nu am revizitat-o niciodată şi credem că ne-am prins, cam aşa trebuie să fie pentru ei.
Poveștile citite i-au arătat experiențe diferite, obstacole, speranțe și feluri proprii de a căuta soluții. A fost o invitație să își revizuiască perspectiva, pe care a transmis-o și celor din sală.
Pe de o parte, cred că greul era la ei (n.r.: actori), dar partea foarte uşoară a fost faptul că poveştile au fost atât de autentice, atât de puternice încât nu aveam nevoie de sare şi piper, n-a trebuit să punem lacrimi, nu a trebuit să intervenim cu nimic.
Cosmin Dominte și reîntâlnirea cu povestea lui Sergiu
Pentru Cosmin Dominte, care a dat glas poveștii lui Sergiu, prima reacție a fost furia față de începutul dureros al vieții acestuia. Au urmat recunoașterea unor experiențe și emoții care l-au apropiat de poveste.
Mi-am dat seama că de fapt şi o parte din mine, pe care o am şi care căuta vindecarea, a înţeles că nu eşti singur.
Actorul a vorbit despre cât de izolat se poate simți un om care crede că numai lui i s-au întâmplat anumite lucruri. Întâlnirea cu povestea altcuiva poate deschide o altă perspectivă asupra propriei experiențe.
Am înţeles foarte bine de unde vine, ce doreşte, ce i s-a întâmplat, ce anume trebuie să-şi vindece şi ce-au făcut oamenii de la Ajungem MARI pentru el. M-am bucurat că există oameni care fac asta.
O comunitate în care sprijinul merge mai departe
Muzeul Viu al Empatiei adună povești care continuă să se schimbe odată cu oamenii lor. Reușitele tinerilor din programul Ajungem MARI cer muncă, alegeri și perseverență, iar asta se întâmplă alături de voluntari și oameni care le susțin pregătirea, accesul la oportunități și continuitatea relațiilor.
Mulțumim tuturor celor care susţin programul Ajungem MARI! Mulțumim Hilton Garden Inn Bucharest Old Town pentru găzduire și pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor!
Pentru a susține întâlnirile, pregătirea și oportunitățile copiilor și tinerilor din program, poți dona şi tu, pe site-ul Ajungem MARI: Donaţii – Ajungem MARI. Sau poți să dai mai departe poveștile lor, cu aceeași grijă cu care au ales să ni le încredințeze.