Iarina Taban: “Cu Ajungem MARI am pornit de la 0. Prietenii s-au oferit să mă ajute, fiecare cum a putut.”

Rămasă, din nou, fără loc de muncă, dar cu un plan concret despre cum poate să schimbe vieţile copiilor din centrele de plasament, pe care era hotărâtă să îl extindă la nivel naţional, în 2014 Iarina Taban a lansat programul educaţional Ajungem Mari, singurul de acest tip din România.

Cu Ajungem MARI am pornit de la zero. Aveam 25 de ani. Prietenii s-au oferit să mă ajute, fiecare cum a putut. Un fost coleg de liceu mi-a dat asociaţia lui ca să am un cadru legal în care să îmi pot dezvolta proiectele, alţi prieteni mi-au facut site-ul şi logo-ul, câteva prietene au organizat evenimente caritabile şi au alergat la maratoane ca să ne ajute să strângem primii bani. Am pornit cu 1.300 de lei. Imediat ce am găsit şi numele – programul educaţional Ajungem MARI al Asociaţiei Lindenfeld – am început să promovăm proiectul. Primii paşi au fost foarte rapizi

Iarina Taban, fondatoarea programului educaţional Ajungem Mari

Primii bani de la un finanţator au venit la finalul lui 2014. “Faptul că am primit banii aceştia m-a ajutat să mă liniştesc şi să înţeleg că de acum încolo e nevoie de răbdare”, a adăugat ea.

Programul Ajungem MARI a fost extins la nivel naţional la doar un an de la lansare. Au început cu patru judeţe, în 2015, Iaşi, Cluj, Buzău şi Timiş, iar în 2016 au adăugat alte 20.

Ajungem MARI este un program educaţional care include mai multe proiecte permanente şi temporare. Cel mai mare proiect este “Dă-ţi pasiunea mai departe”, care se desfăşoară la nivel naţional şi sprijină copiii instituţionalizaţi pe termen lung prin implicarea unui număr mare de voluntari care devin profesori şi prieteni pentru copii.

Voluntarii merg, săptămânal la copiii din centre şi susţin ore de pregătire şcolară sau ateliere creative cu grupe de câte 3-6 copii.

Descoperă întregul material pe wall-street.ro.

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804