Grupurile de suport pentru Coordonatorii Ajungem MARI – trainer Silvia Burciu, psiholog Ajungem MARI

În perioada aprilie-mai 2021 au avut loc 2 grupuri de suport pentru 13 coordonatori Ajungem MARI din diverse județe (Cluj, Iași, Timiș, Buzău, Arad și București). Fiecare grup de suport a avut 4 întâlniri online, pe zoom, într-un cadru securizant.

Scopul acestor grupuri a fost: împărtășirea experiențelor din calitatea de coordonator, normalizarea emoțiilor, calibrarea așteptărilor, manifestarea liberă a propriilor idei și stimularea creativității în găsirea de soluții noi. Prin intermediul unor activități creative, de introspecție, coordonatorii au putut să se cunoască mai bine, să înțeleagă ce nevoi au și cum îi pot ajuta și motiva pe voluntari.

“Am putut vedea oameni cu multe resurse interioare, implicați, dornici să se dezvolte. Au fost multe momente emoționante, dar și cu o mare valoare în instrospecție. “ – Silvia Burciu, psiholog Ajungem MARI

Cadrul online a facilitat formarea unor legături de prietenie între oameni din diverse colțuri ale țării, oameni cu aceleași preocupări și cu aceeași dorință de a face bine: „Atmosfera a fost foarte relaxată și caldă și am primit sfaturi foarte bune și o stare minunată după fiecare întâlnire.”/ „Cel mai mult mi-a plăcut interactivitate – toate exercitiile creative care ne-au oferit solutii si idei extraordinare.”/ „Mi-a plăcut faptul că am învățat multe lucruri despre mine, dar și despre cum pot să fac treaba mai bine”.

To Top