Se spune frecvent că generaţia tânără, că adolescenţii şi tinerii din zilele noastre nu sunt serioşi şi sunt preocupaţi doar de lucruri frivole şi prezenţă continuă pe internet. Cum nouă nu ne plac generalizările şi, mai mult, avem acces la multe exemple care arată contrariul, am decis să v-o prezentăm astăzi pe Georgiana Colţa, o minunată tânără de 17 ani care de anul trecut îşi petrece 3 ore pe săptămână în sprijinul copiilor instituţionalizaţi.
Dorinţa mea de voluntariat a venit din experienţa mamei mele, care a fost într-un centru asemănător şi ca urmare a faptului că îmi place să lucrez cu copiii. Îmi aduce împlinire momentul în care realizez că am un impact asupra vieţii cuiva, iar asta mă şi motivează să mă implic cu şi mai multă energie.
Georgiana a început prin a o ajuta pe una dintre fetele din centru cu pregătirea pentru Evaluarea Naţională. Apoi a început să îi explice lucruri şi din alte materii, unde a simţit că există lipsuri. A înţeles însă din start că implicarea ei trebuie să treacă graniţa meditaţiilor, aşa că nu e vizită care să nu aducă cu ea discuţii despre viaţă şi sentimente.
Având o vârstă apropiată de cea a copiilor la care merg îmi este destul de uşor să discut foarte deschis cu ei, să împărtăşim experienţe, să vorbim despre motivaţie şi chiar să venim cu sfaturi, atunci când e nevoie. În felul acesta am reuşit în anul acesta care a trecut să le transmit metode de învăţare mai eficiente şi, spun eu, şi o exprimare mai liberă a emoţiilor.
Chiar dacă vârsta apropiată sprijină mult comunicarea şi relaţiile dintre ei, interacţiunea nu merge mereu ca unsă.
A fost un moment în care chiar m-am întrebat dacă are rost să mai fac asta, când copilul la care merg în mod constant m-a lăsat o oră să îl aştept, iar când a venit era extrem de deconcentrat. Mi-am dat seama însă că nu era vorba de rea-voinţă, ci că avea nevoie de ajutorul meu, aşa că m-am stabilizat şi ne-am văzut mai departe de treabă.
Poate fi destul de provocator un moment ca acesta, pentru că fără să vrei te întrebi dacă ceea ce faci chiar aduce o diferenţă. Însă dacă ai răbdare vei vedea rezultatele. Pentru mine cel mai important a fost când mi-am dat seama că copilul cu care lucrez, mai retras de fel, a început să aibă încredere în el şi, mai mult, să aibă speranţe în viitor.
Georgiana Colţa spune că implicarea pe termen lung în programul de voluntariat o înţelegi cel mai bine în momentul în care începi să lucrezi cu copii, dezvolţi legături cu ei şi simţi cât de important este ca tu să continui să fii acolo pentru ei.
Îmi place foarte mult atmosfera de solidaritate pe care o simt la Ajungem MARI, faptul că îi vezi pe copii cum evoluează şi cum îşi deschid inimile în faţa voluntarilor. Aici am simţit, în sfârşit, că pot să trec la fapte, nu doar să zic că vreaz să ajut.
Atât pentru mine, cât şi pentru copii, Ajungem MARI înseamnă dezvoltare, creştere şi maturitate. Voluntariatul aici îţi oferă oportunitatea de a face o diferenţă directă în vieţile copiilor care au nevoie de sprijin. Este o modalitate minunată de a contribui la dezvoltarea lor şi de a le oferi speranţă pentru viitor.
Citeşte şi: 10 ani de fapte bune: Nelu Ciucure, Centrul de zi “Casa Olarului” – Ajungem MARI