Suntem tare fericiți să anunțăm că extindem proiectul de educație pentru sănătate în toată țara, cu sprijinul Kaufland România! După proiectul pilot de educație pentru sănătate pentru 200 de copii și tineri din București, Buzău, Constanța și Galați, unde rezultatele au fost extraordinare datorită relației de prietenie și încredere dintre copii si voluntari, vom putea ajuta și copiii din celelalte 20 de județe unde lucrăm!
„Ajungem MARI și Responsabili” este continuarea proiectului pilot „Ajungem MARI și Sănătoși” derulat în București și 3 județe cu sprijinul Kaufland România în cadrul programului de finanțare „În stare de bine”. Suntem foarte bucuroși și recunoscători față de Kaufland România pentru că a ales să sprijine în continuare inițiativa noastră! Mulțumim pentru susținere! Într-adevăr, #implicareafacediferența!
Proiectul „Ajungem MARI și Responsabili” are ca scop îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților de viață independentă a 1300 de copii și tineri instituționalizați sau din familii defavorizate, cu ajutorul a 1800 voluntari pregătiți în cadrul proiectului. În plus, pe lângă educație pentru sănătate, proiectul cuprinde și cursuri de educație civică, educație financiară și cursuri de utilizare a calculatorului.
Proiectul actual își propune și creșterea implicării comunității în educația copiilor din centre de plasament prin creșterea numărului de voluntari și de parteneri locali în fiecare județ.
În cadrul proiectului demarat în luna martie, formatorii Ajungem MARI au susținut 30 de training-uri în țară pentru peste 1000 de voluntari. Aceștia se vor alătura voluntarilor care au ales să continue să se implice și în următorul modul de voluntariat.
Etapa de training național s-a încheiat, voluntarii fiind acum în curs de repartizare la centre în funcție de zonă, program și disponibilitate. Cei care doresc să devina voluntari se pot înscrie deja pentru modulul de toamna – detalii la secțiunea „Devino voluntar!”.
#kauflandromania #implicareafacediferenta #kauflandsiajungemmari