Se spune că unui copil trebuie să îi dai doar 2 lucruri ca să aibă parte de o viață bună, rădăcini și aripi. Pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție, aceste două lucruri lipsesc cu desăvârșire. Trec prin evenimente traumatice cumplite, care lasă răni adânci în sufletele lor și dezvoltă, din cauza aceasta, mecanisme de apărare care sunt asimilate, de cei din jur, drept teribilisme, pierdere de vreme sau, mai rău, violență gratuită.
În fapt, acești copii au nevoie să fie văzuți și înțeleși, sprijiniți și acceptați. Asta fac cu ei și pentru ei voluntarii Ajungem MARI, cel mai mare proiect educațional aflat în sprijinul copiilor și tinerilor din centrele de plasament. Dar pentru că e nevoie de mult mai mult ajutor, Ajungem MARI a lansat campania Suflet fragil, caut inimă mare. Oricine vrea să sprijine copiii instituționalizați să meargă la terapie și să lupte cu traumele sufletești o poate face printr-o donație de 4 euro pe lună printr-un un SMS la numărul 8864 cu textul „IUBIRE”.
Psihoterapeutul Valentina Băjan lucrează cu mai mulți copii instituționalizați, așa că am invitat-o la o discuție despre trauma produsă de abandon, schimbările care survin după instituționalizare și ce se poate face pentru ca rănile lor să fie oblojite.
Trauma relațională este una dintre cel mai frecvent întâlnite traume, iar trauma de abandon este strâns legată de aceasta. Care sunt efectele ei asupra unui individ, cu precădere asupra unui copil?
Valentina Băjan: Trauma în sine, indiferent de care tip este, produce consecințe pe termen lung și profunde asupra individului. Atunci când cel traumatizat este un copil, efectele sale sunt amplificate ca profunzime, complexitate și grad de afectare la nivel general.
Un număr cumulat de traume trăite de aceeași persoană reduc șansele de recuperare și impun o creștere a eforturilor, soluțiilor și a resurselor necesare vindecării, echilibrării sau măcar a creșterii gradului de funcționalitate a individului.
Citeşte restul interviului cu psihoterapeutul Valentina Băjan pe psychologies.ro.