Donează lunar și ajută un copil singur să capete putere și curaj!

Anul acesta, copiii din centre au avut nevoie de sprijin, probabil mai mult ca niciodată. Au resimțit izolarea din timpul pandemiei ca pe o nouă separare de cei din jur și s-au simțit mai singuri ca oricând.
Voluntarii au reușit să le rămână aproape copiilor, dar uneori nevoile lor i-au copleșit. Totodată, mulți tineri ne-au solicitat direct suport psihologic. Așa că până acum am reușit să înscriem 70 de copii și tineri la ședințe de psihoterapie. Cu ajutorul terapeuților, ei pot să își înțeleagă și să își gestioneze emoțiile, să căpete încredere în forțele lor și să prindă curaj să facă mici pași către un viitor mai bun.
Procesul de vindecare a traumelor din trecut necesită răbdare, dar primele semne de îmbunătățire a stării copiilor încep să apară:
„Pe măsură ce el a înaintat în terapie, deși perioadele întunecate nu au dispărut, a început procesul de conștientizare. Ușor, ușor, am reușit să discutăm situațiile conflictuale și să le gestionăm mai ușor, a învățat să își ceară iertare, să fie mai conștient de ceea ce simte și trăiește.” – ne povestește Adina, mentor al unui adolescent înscris la terapie.
Costul unei ședințe de psihoterapie este, în medie, de 100 lei. Noi vrem să asigurăm continuitatea ședințelor săptămânale pentru cei 70 de copii si tineri, iar lista de așteptare este lungă. Sunt copii si tineri cu un potential extraordinar, care au nevoie de susținerea specialiștilor și încurajare constantă pentru a-l atinge si pentru a depasi momentele grele prin care au trecut.🤗
De Crăciun le poți oferi și tu copiilor un viitor plin de culoare și le poți readuce zâmbetul pe buze, ajutându-i să meargă lunar la terapie. Donând lunar 25 lei, 50 lei, 75 lei sau 100 lei, acești copii vor putea să aibă din nou încredere în cei din jur, își vor putea face mai ușor noi prieteni și vor crește adulți responsabili și încrezători. 🤗
Îți mulțumim pentru că vrei să colorezi viitorul copiilor din centrele de plasament !🧡🧡🧡
To Top