Voluntariatul este, fără doar şi poate, o activitate venită din empatie şi din dorinţa de a aduce un impact pozitiv în societate. Este un ajutor necondiţionat pe care îl oferi celor în nevoie, dar care aduce, la rândul său, beneficii şi celui care îl oferă, de la socializare şi cunoaşterea de oameni şi perspective noi până la schimbare de carieră. Nu puţini sunt cei care au decis să lase joburile de până atunci pentru unul în ONG după ce au încercat voluntariatul şi şi-au dat seama că aceasta este menirea lor, să îşi ofere ajutorul celor mai puţin norocoşi.
Activitatea de voluntariat este însă şi un capitol important în redactarea unui CV şi lucrurile pe care le află astfel potenţialul angajator despre tine. Voluntariatul arată responsabilitate, asumare, implicare, capacitatea de a acţiona şi reacţiona corect în anumite situaţii, capacitatea de a lucra în echipă sau, după caz, de a coordona una.
Ideal însă este să faci asta nu doar pentru că arată bine în CV, ci pentru că simţi că vrei să ajuţi. Aşa că e esenţial să îţi alegi şi o cauză cu care să rezonezi. Şi pentru că în această perioadă se recrutează voluntari pentru Ajungem MARI, unicul program naţional care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate, am stat de vorbă cu unul dintre oamenii pentru care activitatea în acest proiect a devenit la fel de naturală precum mersul la muncă sau ieşitul la cafea cu prietenii.
Iuliana Oprea a luat parte la procesul de recrutare de acum 2 ani, când a aflat că poate ajuta copiii din centre de plasament oferindu-le câte 2 ore pe săptămână din timpul ei. Ştia că trebuie să rămână în proiect cel puţin 8 luni, aşa cum prevede contractul, dar şi firescul – copiii din sistemul de plasament au nevoie ca de aer de oameni care să le fie aproape şi care să nu dispară de lângă ei, aşa cum au făcut-o alţii de-a lungul vieţilor lor. Iuliana, la fel ca mulţi alţi voluntari Ajungem MARI, a înţeles cât de importantă este misiunea ei şi a devenit o constantă a acestui program.
Întreg interviul cu Iuliana îl găseşti pe hrmanageronline.ro.