Ne izbim în fiecare zi, pe stradă, la şcoală, la muncă sau în magazin, de oameni cu reacţii dintre care mai diverse, dar care într-un fel sau altul au un impact şi asupra noastră. Ajungem să fim implicaţi în relaţii, fie ele sentimentale, colegiale sau de prietenie, în care pot apărea comportamente pe care le catalogăm direct drept indezirabile şi închidem capitolul. Sau suntem noi înşine purtătorii şi transmiţătorii unor astfel de comportamente pe care nu le conştientizăm, dar care ne afectează teribil. Toate acestea au mare legătură cu lucrurile pe care le-am trăit şi care ne-au influenţat încă din primii ani de viaţă, iar dacă nu le conştientizăm şi nu le rezolvăm, nu vor face decât să se agraveze.
Psihoterapia, deşi încă un subiect tabu pentru mulţi români, începe să îşi arate roadele acolo unde a fost folosită. Însă, pe lângă reticenţa existentă în rândurile multor oameni, o altă piedică în drumul către cabinetul psihoterapeutului este resursa financiară. Iar dacă vorbim de copiii instituţionalizaţi, aici lucrurile sunt şi mai complicate. Cele mai multe intervenţii de consiliere psihologică şi psihoterapie sunt realizate în situaţii de criză, nicidecum ca prevenţie.
Abandonul trăit în copilărie se poate transforma în stil de viață prin – abandon școlar, renunțarea la visul de a realiza ceva pe plan profesional, abandonarea propriilor copii, chiar și gândul de a „abandona viața”, spune Alexandra Cucu, psihoterapeut. Ea lucrează cu copiii din sistemul de protecţie, sprijiniţi de Ajungem MARI, cel mai mare proiect educaţional din această zonă.
Citeşte restul interviului extrem de interesant pe kudika.ro.