Unii oameni duc pe Everest fotografia familiei. Alţii iau cu ei un obiect care le amintește de cineva drag sau de un moment important din viaţă. Daniel Găvan, voluntar Ajungem MARI de trei ani, a ales să ducă până pe acoperișul lumii un simbol al copiilor pentru care face voluntariat.
Am stat și m-am gândit: ce este important pentru mine în viaţa mea, în momentul acesta? Unul dintre lucrurile importante este să fac voluntariat la voi. Și am zis, cu ocazia aceasta, aș avea posibilitatea să vă duc numele în cel mai înalt punct din lume. De aceea am făcut-o. Să vă ajut prin felul meu cu mai multă vizibilitate și acesta este oarecum cadoul meu pentru voi… Este un “Mulţumesc” din partea mea.
Daniel este inginer și lucrează în industria IT. Înainte de Ajungem MARI făcea deja voluntariat de mulţi ani, însă întâlnirea cu copiii instituţionalizaţi i-a schimbat perspectiva.
Atunci am simțit că aș putea să accept această provocare și să ajut niște copii care au nevoie de mai mult ajutor decât cei cu care lucram. Am zis să încerc, să-i cunosc pe copii și să văd cum lucrează Ajungem Mari, ce viziune are și s-a potrivit cu ceea ce îmi doream și eu, iar de atunci am continuat.
Everestul nu seamănă cu imaginile din fotografii
Mulţi își imaginează poate că momentul în care ajungi pe cel mai înalt vârf din lume este unul de bucurie absolută. Pentru Daniel, realitatea a arătat cu totul altfel. După zile întregi fără somn, cu foarte puţină hrană, după ce trecuse pe lângă două persoane care îşi pierduseră viaţa pe acest drum și, mai ales, pentru că știa că se află în „zona morţii”, nu mai era loc pentru emoţii.
Acum șapte ani am fost prima oară în Nepal și am făcut un traseu mult mai ușor decât acesta. În ziua în care urma să ajung în cel mai înalt punct, după ce am urcat toată noaptea şi toată dimineaţa, când am ajuns acolo, când am simţit că am ajuns în punctul cel mai înalt, m-a apucat plânsul și am simţit o fericire care mi-a cuprins trupul. Când am ajuns pe Everest, am crezut că voi simţi la fel. Doar că, pur și simplu, nu am simţit absolut nimic. Eram foarte obosit, nedormit de mai multe zile, nemâncat cum trebuie și eram într-o stare oarecum de șoc și de alertă în același timp.
Bucuria a venit ceva mai târziu.
Toată fericirea am apucat să o simt doar după ce m-am întors în tabăra 4, unde eram în siguranţă. Atunci am realizat și am conștientizat că am urcat pe Everest, pe acoperișul lumii.
Cel mai greu adversar nu a fost muntele. Nici frigul sau altitudinea.
Aveam o voce care îmi spunea: renunţă, întoarce-te, ai ajuns destul de sus, e greu, ești obosit, ţi-e somn, n-ai mâncat bine, mai bine te întorci, te doare şi capul… Provocarea a fost să o ascult, să-i dau dreptate, dar să-mi văd interesul și scopul. Și acela era să ajung pe vârful Everest.
Mulţi dintre noi cunosc vocea aceea, care spune că e prea greu, că nu are rost, poate că nu ești suficient de bun. Eventuala reuşită o face însă mereu acelaşi lucru: alegerea de a continua.
Din expediţia pe Everest, Daniel spune că nu s-a întors doar cu o performanţă, ci și cu câteva lecţii care merg mult dincolo de munte.
Am învăţat ca atunci când este greu, să continui să merg mai departe, pentru că la un moment dat acel greu se termină. Că răsare soarele și după întuneric, după noapte, că nu tot ceea ce este greu și dificil durează o eternitate, că vom avea și momente grele în viaţă, dar la un moment ele se vor termina și vor veni și momentele plăcute.
Am învăţat să fiu mai răbdător și am învăţat faptul că a merge încet către o direcţie înseamnă la fel de bine că pot ajunge la acea destinaţie și unul din lucrurile importante în viaţă este să nu ne grăbim, să mergem încet, pentru că muntele e tot acolo, vârful e tot acolo și ne așteaptă. În timp ce mergeam încet, aveam timp să mă gândesc la mine, la unde sunt, ce simt și aveam timp de introspecţie.
Iar vorbele lui Daniel ne duc cu gândul la „secretul” schimbării pe care o vedem, zi de zi, la copiii din Ajungem MARI. Aici nu există transformări peste noapte, ci pași mici, repetaţi cu răbdare, oameni care rămân lângă ei şi consecvenţă.
„Nu va fi greu mereu”
Întrebat ce mesaj le-ar transmite copiilor care simt că „muntele” din faţa lor este prea mare, Daniel nu vorbește despre experienţa de pe Everest, ci despre speranţă.
Chiar dacă este greu acum, nu va fi greu mereu. Vor veni și vremuri bune, vor veni și momente frumoase.
Și mai este ceva important de menţionat, referitor la puterea lucrurilor mici, făcute constant.
Drumul către Everest și drumul către orice alt munte, la propriu sau cu ghilimele, necesită în primul rând o dorinţă, după care necesită un plan și acel plan trebuie să fie structurat astfel încât să te ţii de el. La un moment dat, ambiţia și energia de la început dispar și tot ceea ce contează este să te ţii de acel plan, indiferent de cum te simţi și indiferent de cât de greu este. Așa ne construim caracterul: în vremuri grele, în momente dificile.
Totul este legat de consistenţă și de repetiţie. Prima oară când am încercat ceva nu ne-am simţit bine, nici a doua oară, nici a treia oară, dar perseverând, ne vom simţi mai bine, mai încrezători în noi și va deveni mai ușor. Și ţinta aceea pe care o avem noi, muntele nostru, îl putem cuceri.
Ce înseamnă, de fapt, să ajungi mare?
Pentru Daniel, răspunsul nu are legătură cu recordurile sau reuşitele la limita imposibilului.
A ajunge mare înseamnă ca indiferent cine ești și de unde vii, să fii bine cu tine însuţi, să muncești constant ca să-ţi îndeplinești visurile pe care le ai.
Iar copiilor din Ajungem MARI le lasă un mesaj complex şi puternic.
Primul este să-ţi dorești ceva. Să ai curajul să-ţi dorești ceva. Iar apoi, indiferent cât de micuţ sau uriaș este acel ceva, să-ţi faci un plan și să-l vizualizezi. Să spui: voi ajunge acolo, voi face asta, voi deveni ceea ce-mi propun. Cel mai greu pas este startul.
De cele mai multe ori gândurile noastre sunt pesimiste: nu poţi să faci asta, nu poţi să ajungi acolo etc. Ba da, ba da, tocmai asta este ideea, că putem să facem fix asta! Ceilalţi vorbesc din frustrările lor. Nu au curajul să facă ceea ce voi aveţi curajul sa faceţi.
De aceea, gândiţi-vă la una dintre dorinţe și mintea voastră va lucra în direcţia aceea, ca voi să vă îndepliniţi acel vis. Va dura, dar să știţi că este posibil și se va îndeplini. Și să mai știţi un lucru: după ce veţi ajunge la destinaţia respectivă, se vor deschide alte idei, mai măreţe, fiecare cu alte planuri. Dar veţi ști că aţi trecut de acea barieră, bariera aceea că nu se poate. Ba da, se poate!
Pentru că adevăratul vârf este acela în care un copil începe să creadă despre sine același lucru, că poate.