Monica are 18 ani şi se pregăteşte de examenul de absolvire a şcolii profesionale pe care o urmează. Deşi, conform actelor, este deja catalogată drept adult, realitatea arată altfel. Este o tânără ambiţioasă, inspirată, determinată, care însă nu poate uita cât de lung şi de greu a fost drumul ei de până acum, încă din primii ani de viaţă.
Este în sistemul de protecţie de dinainte să împlinească 8 ani. A trecut prin mai multe centre de plasament până să ajungă în cel în care trăieşte de câţiva ani deja. Nu vorbește despre fraţi sau despre tată. Despre mamă spune puţin, dar suficient cât să înţelegi că este o prezenţă instabilă, dureroasă, care o consumă emoţional.
Monica nu are o plasă de siguranţă familială. Are doar ceea ce reușește să construiască singură și ce primesc copiii ca ea din mediul înconjurător.
Mult timp, muzica a fost refugiul ei tăcut. Căști pe urechi, uşă închisă şi cântece ascultate la nesfârșit, în singurătate. Ori de câte ori se simţea neputincioasă, tristă sau furioasă, muzica era locul unde putea respira.
Aşa că unul dintre voluntarii Ajungem MARI, aflând de pasiunea ei, a încurajat-o să folosească muzica nu ca fugă, ci ca sprijin şi a funcţionat. A înscris-o la cursuri de canto, iar Monica a început să înflorească.
Ea cânta și înainte să ajungă la cursuri. Avea voce puternică şi bună, dar îi lipsea structura, exerciţiul, un cadru sigur în care să greșească și să înveţe. Sunt deja câteva luni de când face canto şi, dincolo de schimbările în felul ei de a cânta, altceva şi-a pus amprenta: continuitatea.
Monica mai are nevoie de timp şi de răbdare, de cineva care să rămână lângă ea și în zilele în care nu îi ies lucrurile aşa cum îşi doreşte ea şi care să-i arate că e în regulă să fie aşa. Pentru că atunci când simte că nu reușește, se supără, se blochează și se opreşte din exersat. Voluntarul ei ştie încă că nu e din lipsă de voinţă, ci din lipsă de încredere.
Și aici intervine adevărata muncă a lui. Nu doar să o ducă la curs. Nu doar să se asigure că vor fi plătite cursurile. Ci să fie acolo, constant, când ea spune (sau tace): „Nu sunt suficient de bună”.
Monica spune des că muzica și dansul sunt viaţa ei, dar nu sunt singurele forme prin care se exprimă. Este artistă prin definiţie. Pictează bine, combină culorile cu intuiţie, știe să lucreze cu umbrele. Are ochi şi pentru imagine, îi plac fotografia, filmul şi montajul.
După ieșirile cu voluntarii, Monica face aproape mereu filmuleţe. Observă detalii, alege cadre şi spune povești fără să folosească multe cuvinte.
Tocmai de aceea planurile ei de viitor nu includ domeniul trecut pe diploma de absolvire. Monica vrea să facă toate lucrurile care o fac să se simtă ea: muzică, compoziţie, fotografie și video. Nu vorbește niciodată despre concursuri sau scenă mare. Este mai realistă decât alţi tineri de vârsta ei. Nu visează nici cu voce tare. Vrea, însă, să fie mereu mai bună şi să reușească să trăiască din ceea ce o pasionează.
Nu are multă încredere în ea, dar lucrează cu ea pe zona de stimă de sine și motivare, constant. E obositor, uneori e frustrant, dar ştie că e esenţial. Înţelege viaţa şi durerea, însă încă luptă cu supărarea pe care o direcţionează de multe ori către ea însăşi.
În aceeaşi măsură, ştie exact ce să le spună altora cu viaţă asemănătoare. Este bună prietenă cu un alt copil din programul Ajungem MARI și, de multe ori, îl sfătuiește cu o maturitate extraordinară.
Când a urcat prima oară pe scenă emoţiile au fost imense, dar a reuşit să le stăpâneascî şi să cânte impecabil. Şi-a demonstrat sieşi că poate mai mult decât crede şi nu de puţine ori spune că faptul că cineva a fost acolo, că a văzut-o şi a încurajat-o, că nu a renunţat la ea după primele blocaje a contat enorm.
Povestea Monicăi nu este despre talent descoperit spectaculos peste noapte. Este despre un copil care avea nevoie de un cadru sigur în care să crească.
Ajungem MARI înseamnă exact asta:
- voluntari care rămân;
- activităţi care nu sunt „doar o oră pe săptămână”, ci un proces;
- relaţii construite în timp;
- sprijin emoţional, nu doar logistic;
- șansa de a încerca, de a greși și de a continua.
Copiii din sistem nu duc lipsă de potenţial. Duc lipsă de oameni care să creadă în ei suficient de mult timp şi să fie lângă ei, în timp ce încearcă.
Schimbările reale nu se întâmplă dintr-un gest mare și izolat, ci din multe gesturi mici, repetate, susţinute de o comunitate.
Te poţi implica şi tu:
- prin donaţii, care fac posibile activităţile pe termen lung;
- prin redirecţionarea impozitului, care susţine continuitatea programelor;
- prin voluntariat, care schimbă vieţi la nivel profund;
- prin recomandări, care aduc mai mulţi oameni aproape de copiii care au nevoie de ei.
Pentru Monica, muzica nu mai este doar un refugiu. A devenit un drum posibil. Pentru ca drumul să continue, este nevoie de oameni care să meargă alături de ea. Ajungem MARI face asta, cu sprijinul celor care aleg să se implice.