La 23 de ani, Gabriela Truşcă nu vorbește despre voluntariat ca despre o experienţă extra, bifată într-o perioadă a vieţii. Pentru ea, voluntariatul e o continuitate firească a felului în care a ales să fie ea în lume. Voluntar Ajungem MARI din 2023, Gabrielei îi plac lucrurile simple, precum lucrul manual, concertele și mai ales să fie acolo unde prezenţa ei poate face o diferenţă reală.
Încă de la liceu am făcut voluntariat și mi-a plăcut să ofer o mână de ajutor acolo unde se poate. Îmi plac copiii și acest motiv a fost încă un plus.
La început, Gabriela credea că va ajuta mai ales prin lucruri concrete, măsurabile: recuperare, sprijin educaţional, poate chiar pregătire pentru Bacalaureat. Nu știa încă faptul că, uneori, cel mai valoros lucru pe care îl poţi oferi nu e o competenţă, ci constanţa.
Momentul înscrierii a venit nu doar cu dorinţă, ci şi cu emoţii intense.
Eram emoţionată și cumva nerăbdătoare să aflu deja răspunsul, deși trimisesem formularul cu doar 2 secunde înainte.
Prima intrare într-un centru a fost aproape trasă la indigo cu ale celor mai mulţi voluntari.
Prima vizită la copii a fost emoţionantă și am călcat în centru cu o oarecare teamă.
O teamă pe care mulţi voluntari o recunosc: teama de a nu ști ce să spui, de a nu greși, de a nu fi suficient. Dar copiii simt rapid când cineva vine cu intenţii bune.
Unul dintre cele mai puternice momente trăite de Gabriela a fost într-o zi în care, paradoxal, ea nu avea energia pe care o aducea de obicei la centru.
Într-una dintre vizite, energia mea nu mai era acolo, dar pentru că mi-am luat un angajament, am fost totuși la copii.
A urmat un schimb de roluri neașteptat.
Unul dintre copii a observat că sunt puţin aeriană și a venit și mi-a oferit din energia lui prin multe, multe îmbrăţișări. Am făcut schimb de emoţii și de afecţiune.
Este unul dintre acele momente care spun mai mult decât orice statistică: voluntariatul nu e un drum cu un singur sens. Nu doar dai. Uneori, primești exact ce şi când ai mai mare nevoie.
E drept că relaţia nu se construiește ușor. Copiii observă, testează, așteaptă.
Cel mai greu lucru a fost să trec de zidul pe care ni-l pun copiii la început, ca să vadă dacă suntem voluntari care o să continue sau vin doar ocazional.
Nu e respingere, ci mecanism de protecţie. Iar cheia nu e insistenţa, ci revenirea.
După ce am trecut de acel prag, discuţiile și activităţile au curs de la sine. Am creat o legătură specială cu un băieţel. Relaţia s-a format în timpul atelierelor, unde era nevoie de ajutor, iar apoi am ajuns să fim coechipieri la fiecare joc.
Pentru că, de multe ori, apropierea se construiește exact în acest fel, lucrând cot la cot, fiind în aceeași echipă, jucându-te.
Primul moment în care am observat că prezenţa mea chiar contează a fost când am văzut copiii în faţa centrului, cum ne așteptau.
A fi așteptat înseamnă mai mult decât a fi apreciat. Înseamnă că cineva a făcut loc pentru tine în viaţa lui.
Voluntariatul nu e mereu despre împlinire. Uneori, ajungi la centru și copiii nu sunt acolo.
Cred că cea mai mare dificultate era momentul în care ajungeam la centru și nu dădeam de copii.
E frustrant, e descurajant, dar face parte dintr-o realitate în care nimic nu e perfect organizat, iar stabilitatea nu e garantată. Când copiii sunt retrași sau neîncrezători, Gabriela nu forţează.
Începem cu o glumă, cu vreo piesă pe care ei o ascultă sau cu un joc.
Departe de vreo recunoaştere publică, voluntariatul înseamnă cu totul altceva.
Îmbrăţișările din timpul vizitelor sunt cel mai frumos gest pe care îl poţi primi de la un copil.
Și mai există ceva ce nu apare în formulare, dar rămâne pe termen lung.
Voluntariatul mi-a adus prieteni.
Gabriela ştie că una dintre marile provocări în actvitatea Ajungem MARI este recrutarea de voi voluntari, aşa că are un mesaj sincer, cu umor și fără morală.
Să încerce prima dată cu un voluntariat mic, pe o zi și apoi să crească durata. „Pofta vine mâncând”. La fel e și cu voluntariatul. Partea pozitivă e că de la voluntariat nu te îngrași.
Pentru Gabriela, Ajungem MARI nu e un proiect, ci un mod de a trăi.
Aș recomanda voluntariatul Ajungem MARI tuturor celor care doresc să facă lumea asta un loc mai bun pentru niște suflete mici, pentru care viaţa nu a fost prea darnică cu iubire și afecţiune. Ajungem MARI nu este un simplu voluntariat, este un stil de viaţă.
Are însă un mesaj important şi pentru colegii ei din toată ţara:
Dragi voluntari, voi sunteţi cei care faceţi lumea mai bună și aduceţi zâmbete pe chipurile celor mici. Facem o treabă bună împreună și sper să putem face cât mai mult bine pentru aceste suflete. Să o ţinem tot așa!
Pentru că fiecare voluntar, fiecare oră, fiecare donaţie înseamnă mai mult timp, mai multă stabilitate și mai multă speranţă pentru copiii care au nevoie, înainte de orice, să știe că nu sunt singuri.