Interviu cu Corina Șerban, psiholog şi psihoterapeut integrativ pentru tinerii susţinuţi de Ajungem MARI
În fiecare decembrie, ferestrele caselor sunt acoperite de lumini, reclamele vorbesc despre „acasă”, „familie” şi „împreună”. Pentru mulţi dintre noi, perioada de Crăciun este o pauză caldă şi bine-venită. Pentru copiii din sistemul de protecţie este adesea o perioadă care adună în același timp bucurie și durere, speranţă și retragere, lumină și gol.
Ce se întâmplă în interiorul unui copil care nu are „acasă”, într-o lună care vorbește obsesiv despre asta? Ce simte el când primeşte atenţie o dată pe an, iar apoi liniștea se așază la loc? Și, mai ales, ce înseamnă sprijin real – nu simbolic, nu sezonier – pentru un copil care a crescut fără stabilitate emoţională
Am stat de vorbă cu Corina Șerban, psihoterapeut care lucrează cu copiii și tinerii susţinuţi de Ajungem MARI. Răspunsurile ei nu sunt menite să emoţioneze superficial. Sunt menite să clarifice, să aducă profunzime și să ne invite la responsabilitate.
Sărbătorile ca lupă emoțională
Pentru copiii din sistem, Crăciunul nu este o sărbătoare, este un amplificator.
Pentru mulți dintre copiii din sistem, sărbătorile sunt o perioadă frumoasă doar la suprafață, dar care în interior declanșează un amestec de dor, confuzie și comparație permanentă cu ce văd la ceilalți.
În cabinet, Corina observă an de an același fenomen: luna decembrie scoate la suprafaţă întrebări și emoţii ţinute sub control în restul anului.
Chiar și detalii aparent banale, cum ar fi colegii care povestesc despre tradițiile lor în familie, îi pot face să se simtă diferiți, expuși sau „fără un loc al lor”.
Unii copii se bucură, dar cu rezerve. Alţii se închid. Unii devin iritabili. Alţii par indiferenţi, o indiferenţă care, în terapie, se dovedește a fi un mecanism de protecţie.
În esență, sărbătorile funcționează ca o lupă care mărește tot ce e sensibil în viața lor: nevoia de apartenență, de stabilitate, de a simți că „acasă” există și pentru ei. Este o perioadă în care nu doar bucuria se amplifică, ci şi lipsurile emoţionale, iar ei navighează toate aceste trăiri cu o maturitate forţată, care uneori spune mai multe decât cuvintele.
Atenția care apare și dispare
De Crăciun, copiii din sistem devin vizibili. Apoi, încet, atenţia se retrage. Ce lasă asta în urmă?
Pentru mulți copii din sistem, atenția care apare brusc de Crăciun este primită cu bucurie, dar și cu un soi de neliniște.
Această ambivalență este profundă. Copiii învaţă, din experienţă, că lucrurile bune sunt temporare.
Cadoul fizic trece repede în planul doi; ceea ce rămâne este sentimentul că vizibilitatea lor are un termen de expirare, că interesul pentru ei vine în valuri și nu este un fir continuu.
Iar în acest fel se pot întări convingeri dureroase.
Această atenție episodică poate întări, fără intenție, ideea că valoarea lor este condiționată de un moment special, nu de cine sunt ei în mod constant. Am observat că unii copii devin chiar mai retraşi după sărbători, ca şi cum ar prefera să nu trăiască din nou aceeaşi dezamăgire. Ei au nevoie profundă de continuitate, nu de atenţie sezonieră.
Nevoile reale: siguranță, relație, validare
Dincolo de haine, dulciuri și jucării, nevoile copiilor din sistem sunt mult mai profunde şi esenţiale.
Nevoile reale ale copiilor din sistem sunt, în esență, nevoi emoționale și relaționale.
În centrul lor se află siguranţa.
Să știe că există un adult constant, previzibil, care nu dispare după o săptămână. Această stabilitate emoţională este pentru ei un fel de „pământ solid,” într-o viaţă care altfel a fost marcată de schimbări, separări şi pierderi. Siguranța nu se oferă printr-un cadou, ci prin prezență, continuitate și reacții calme, chiar și atunci când ei testeză limitele.”
La fel de importantă este validarea.
Au nevoie să simtă că nu sunt „cazuri”, ci copii. Că cineva este atent la povestea lor, nu doar la comportamentele lor.
Şi, nu în ultimul rând…
Au nevoie de încredere în propria lor valoare și de sprijin în a-și construi identitatea. Mulţi vin din contexte unde au internalizat mesaje negative despre ei înşişi sau despre ce „merită.”
Schimbarea reală apare atunci când un copil descoperă că poate conta pe cineva şi că părerile lui sunt importante.
Asta îi dă curaj să-și imagineze un viitor, nu doar să supraviețuiască prezentului.
Ce înseamnă sprijin real
Sprijinul real nu este unul spectaculos, ci unul constant.
Sprijinul real pentru un copil fără stabilitate emoțională înseamnă, înainte de orice, consecvență.
Copiii nu ascultă promisiuni, ci observă comportamente.
Pentru ei, un adult de încredere este acela care apare la timp, rămâne până la final, își păstrează tonul calm chiar și când copilul îl provoacă, și nu pedepsește vulnerabilitatea.
Sprijinul înseamnă și capacitatea de a rămâne lângă emoţii dificile.
Când un copil simte că un adult poate rămâne cu el în haos, învață că și el poate rămâne cu sine.
Și mai ales, înseamnă renunţarea la aşteptări nerealiste.
Acești copii nu au nevoie să fie „reparați”, ci înțeleși și însoțiţi. Cele mai frumoase evoluţii vin atunci când adultul acceptă ritmul copilului, chiar dacă e diferit de al altora. Când primeşte permisiunea de a fi vulnerabil, copilul începe să dezvolte încrederea în propria capacitate de a se reconstrui. În fond, sprijinul real nu e despre a face lucruri „mari”, ci despre a rămâne acolo suficient de mult încât copilul să poată învăţa, în timp, ce înseamnă siguranţa.
Puterea prezenței constante
Prezența constantă a unui adult funcționează ca un fel de „ancoră” într-o lume care, pentru mulți dintre acești copii, a fost haotică și imprevizibilă. Simplul fapt că un adult revine săptămână de săptămână, în acelaşi loc şi poate la aceeaşi oră, le reduce treptat anxietatea.
Copiii încep să simtă că şi în viaţa lor există ceva stabil.
Constanța adultului transmite mesajul: „Poți conta pe mine”, iar pentru un copil obişnuit cu absenţa sau schimbările bruşte, acest mesaj valorează enorm.
În timp, copilul învaţă ce înseamnă o relaţie sănătoasă, un dialog calm, o limită pusă cu blândeţe, o părere respectată.
Vindecarea lor nu se produce printr-o intervenție spectaculoasă, ci prin multe momente mici în care se simt văzuți, auziți și luați în serios. Un copil începe să îndrăznească să viseze, să se implice şi să se ataşeze abia atunci când simte că nu va fi părăsit la primul semn de dificultate.
Ce înseamnă să ajuţi cu sens
Ajutorul nu trebuie să fie mare, ci constant.
Pentru copiii din sistem, cel mai valoros „cadou” este timpul unui adult care rămâne prezent, chiar și cu pași mici. Un copil reacţionează mult mai profund la consecvenţă decât la orice obiect material.
La fel de important este modul în care intrăm în relaţie.
Acești copii nu au nevoie să fie „salvați”, ci să se relaționeze cu ei. Am văzut de multe ori cum un adult bine intenţionat vine cu ideea de a „repara” ceva, iar copilul de simte imedia presau sau evaluat. Ceea ce contează cu adevărat este o prezenţă autentică, calmă, curioasă, care pune întrebări simple şi ascultă fără să judece. Copilul nu are nevoie de perfecţiune, ci de sinceritate.
În egală măsură, este extrem de importantă colaborarea cu profesioniştii – psihologi, asistenţi sociali, educatori.
Sprijinul cu adevărat util este cel coordonat, care nu dublează intervenții și nu creează confuzie în viața copilului.
Simpla prezenţă face, de multe ori, diferenţa.
Uneori, cea mai mare contribuție este să fii acolo când alții nu mai sunt.
Fii şi tu parte din schimbarea care contează
Generozitatea lor contează, chiar dacă poate nu văd imediat efectele. Pentru mulţi copii, faptul că cieva din afară se gândeşte la ei aduce o clipă reală de bucurie şi vizibilitate. Cel mai valoros lucru pe care îl oferă nu este obiectul în sine, ci sentimentul că acel copil nu a fost uitat.
Dacă donațiile de Crăciun sunt începutul unui drum și nu sfârșitul lui, atunci ele devin parte dintr-o poveste de creștere și vindecare pentru un copil care are cu adevărat nevoie de asta. Și, uneori, acest drum începe exact din locul în care un adult își pune întrebarea: „Cum pot ajuta puțin mai mult decât o dată pe an?”.
De ce e nevoie de donaţii recurente
Pentru că siguranţa nu se oferă o dată pe an. Vindecarea cere timp, iar relaţiile care schimbă vieţi se construiesc în luni și ani, nu în zile.
Donaţiile tale susţin:
- terapie psihologică
- activităţi educative alături de voluntari
- excursii, tabere, ieşiri
- cursuri de dezvoltare profesională etc.
Crăciunul poate fi începutul, dar copiii au nevoie de noi și după ce luminile se sting.
Donează aici şi ţine aprinsă lumina speranţei: fii mos craciun 2025 – Ajungem MARI