Maria Toma este voluntar Ajungem MARI de un an, dar voluntariatul este deja o parte constantă şi importantă din viaţa ei. Persoană activă şi plină de curiozitate, Mariei îi place să se plimbe, să descopere locuri noi, să joace volei sau badminton în aer liber şi să simtă că lasă o amprentă bună acolo unde merge. A ales Ajungem MARI pentru că „mi-a plăcut foarte mult activitatea voluntarilor de aici și mi s-a părut perfectă pentru ce îmi doream să fac”.
Prima ei vizită la copii a fost înainte de Crăciun.
Am făcut activităţi tematice cu toţi cei 6 băieţi din apartament, cu încă 3 voluntari. A fost foarte frumos. M-a impresionat că 6 băieţi adolescenţi sunt dispuși să facă globuleţe și oameni de zăpadă handmade.
Printre ei era și D. – curios, dar rușinos, cu privirea plecată și un zâmbet timid.
De curând, el este dornic să îmi pună întrebări personale, dar se rușinează și este foarte simpatic, povestește Maria, zâmbind.
La început, recunoaște că i-a fost greu să fie meditator sau profesor aşa cum îşi imaginea ea că ar trebui să fie. D. găsea mereu scuze – uita caietul, nu i s-a spus ce are de făcut – iar Maria a înţeles repede că relaţia dintre ei nu trebuia să înceapă cu autoritate, ci cu apropiere.
Natural a fost să fim prieteni, să râdem, să discutăm despre alte lucruri decât școala.
Legătura dintre ei a crescut pas cu pas, dincolo de teme și meditaţii.
El mereu voia să evite meditaţiile, așa că îmi spunea: „Hai să discutăm, îmi place să vorbim”, iar eu cedam de multe ori, deși avea mare nevoie de meditaţii. Vorbeam despre o grămadă de lucruri, iar el împărtășea toate interesele lui.
Cu timpul, Maria a început să vadă cum copilul din faţa ei se schimbă.
Am văzut că a scăpat de rușine și timiditate în interacţiunea cu mine. La început, se ascundea după pereţi sau se uita în jos când vorbea cu mine, dar s-a oprit ușor-ușor, fără să îi spun eu nimic.
Iar când D. a început să aducă în discuţie micile lui reușite, Maria a înţeles că prezenţa ei are un sens.
A pus pe masa unde făceam meditaţii diploma și medalia primită la judo de curând. Eu l-am lăudat imediat: ”Woow, bravo, D.! Ai câștigat la concurs?”. I s-a pus un mare zâmbet pe faţă și a zis: ”Aah, da, nici nu știam că le-am lăsat aici”. Știu că a pus-o acolo intenţionat și sunt foarte fericită că în sfârșit îi crește stima de sine.
Pentru Maria Toma, momentele acestea simple, pline de sinceritate, sunt cele mai valoroase. Dar nu toate sunt ușoare. A trăit și clipe grele, când o replică aparent banală a atins-o profund.
M-a întrebat ce fac de Paște. Fără să mă gândesc, i-am spus că merg în vizită la familia mea. El mi-a răspuns: „Eu merg la doamna de la centru acasă. A. merge la sora lui. Eu nu am la cine să merg.” S-a pus pe faţa lui o tristeţe mare și nu am știut ce să-i spun. Nu pot să-mi imaginez asemenea sentiment într-un suflet de copil.
Maria a reușit să-şi controleze emoţiile atunci, dar ajunsă acasă, a lăsat lacrimile să curgă în voie.
Am început să am mai multă grijă la ce spun după.
D. a învăţat-o și lecţii ceva mai simple, dar la fel de puternice.
Are o soră, de care abia auzisem. L-a scos la mall și i-a cumpărat o șapcă. A stat cu șapca în cap și în braţe toată vizita mea. Se vedea ce valoare emoţională are pentru el, iar mie mi-a dat de gândit despre cum nu dăm destulă importanţă celor apropiaţi.
Într-un fel, relaţia lor e o lecţie reciprocă. Maria îl învaţă răbdarea, curajul și încrederea. D. o învaţă bunătatea, delicateţea și prezenţa.
Voluntariatul la Ajungem MARI te face el să fii „făcut” pentru voluntariat. Este imposibil să nu îţi aducă satisfacţie acești copii. Ei au nevoie de orice: o vorbă bună, un ajutor la teme sau o ieșire în oraș. Cu siguranţă putem oferi acest minim, care pentru ei înseamnă mult.
Maria Toma a luat o pauză de la voluntariat pentru că surma să devină mamă. Dar legătura cu D. nu s-a oprit.
Mi-a spus că din toamnă pot aduce bebelușul ca să se joace cu el, ca eu să pot veni în continuare.
Când vorbește despre anul petrecut în program, Maria are în glas un amestec de blândeţe și entuziasm.
A fost o bucurie foarte mare. Abia așteptam să ne vedem în fiecare weekend.
Și adaugă, cu modestia omului care a descoperit sensul profund al dăruirii:
Abia aștept să continui voluntariatul.