În România, istoria abandonului și a instituționalizării copiilor este o rană colectivă încă deschisă. Zeci de mii de copii au trecut prin orfelinate, crescând fără familie, fără iubire, fără protecție și fără sprijin emoțional. Acest trecut nu este doar o amintire dureroasă, ci o realitate care continuă să modeleze prezentul.
Muzeul Viu al Empatiei este un proiect pe termen lung prin care ne propunem să creăm un spațiu interactiv și emoțional care conectează publicul larg cu realitatea copiilor din sistemul de protecție, generând implicare și acțiune concretă. Muzeul Viu al Empatiei își propune să dezvăluie fețele invizibile ale abandonului: singurătatea, frica, furia, tristețea, dar și forța de a merge mai departe, nevoia de a fi iubit și capacitatea extraordinară de a renaște cu ajutorul comunității. Este un spațiu interactiv și emoțional care conectează publicul larg cu realitatea copiilor din sistemul de protecție, generând implicare și acțiune concretă prin vocile unor actori români care au acceptat să se pună în locul copiilor și să transmită mesajele pe care mulţi dintre aceştia nu îndrăznesc să le rostească singuri.
Povestea Alexandrei în interpretarea actriţei Ofelia Popii
Eu sunt Alexandra, am 22 de ani și de la 4 ani am fost luată de Protecția Copilului, împreună cu surorile mele. Mama noastră fusese prinsă cerșind, cu noi lângă ea, de prea multe ori. De atunci, totul s-a schimbat. Am trecut prin case, prin braţe străine, prin tăceri lungi și prin lipsuri care nu se văd mereu cu ochiul liber.
Eu sunt printre cei norocoşi. De ce spun asta? Pentru că am avut puterea să-mi urmez drumul, iar anul acesta am absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, în acelaşi timp lucrând, ca să mă pot întreţine. Şi pot spune că trăiesc astfel viața pe care mi-am dorit-o.
Îmi place mult să lucrez cu copiii și visul meu este să devin consilier școlar. Simt că acolo pot face bine, pot ajuta. Iar asta m-a ţinut pe drumul meu, pe drumul pe care l-am ales.
Dar viaţa mea nu a fost mereu așa. Am fost la trei asistenţi maternali. N-am avut parte de prea multă afecţiune. Dar nu m-am pierdut în asta. Mi-am spus mereu că nu sunt singura. Sunt și copii crescuţi în familii, cu mamă și tată, dar cu un tată alcoolic sau cu părinţi plecaţi departe sau, pur și simplu, cu lipsuri de alt fel. Viaţa nu-i alege doar pe unii. Problemele pot veni peste oricine.
Când aveam doar 4 ani, aveam deja grijă de sora mea mai mică. O schimbam, îi dădeam să mănânce, o vegheam noaptea. Eram un copil, dar mă purtam ca o mamă. Atunci nu mi se părea greu. Era viaţa mea. Acum, privind înapoi, știu că era mult, prea mult. Dar tocmai asta m-a învăţat să fiu responsabilă. Să mă pot baza pe mine. Și să fiu acolo și pentru alţii.
La aproape 14 ani am ajuns la ultimul asistent maternal. Fără sora mea. A fost greu. Dar aici, pentru prima dată, am simţit că lucrurile se așază. Am fost încurajată să merg la liceu, apoi la facultate. Și am mers. Cu teamă uneori, dar cu pași hotărâţi.
Am picat Bacul prima dată, la matematică. Dar apoi, un voluntar Ajungem MARI m-a ajutat. În mai puţin de trei luni am trecut de la mai puţin de 5 la nota 8. A fost unul dintre acele momente care te ridică. Am învăţat că ajutorul poate veni, dar trebuie să-l primești cu inima deschisă.
Am mai așteptat un an și am intrat la facultate. Fără probleme. Meditatoarea mea m-a propus pentru o bursă, m-am angajat și mi-am început viaţa pe cont propriu. Îmi plătesc chiria, trăiesc decent, mă pot duce în concediu, pot să respir. Și sunt mândră. Foarte mândră.
Pentru mine, cheia a fost mereu să iau lucrurile așa cum sunt. Nu mi-am pierdut vremea gândindu-mă la ce-ar fi putut fi. M-am uitat la ce am și la ce pot face cu asta. M-am bucurat că am avut o farfurie cu mâncare, un acoperiș și șansa de a merge la școală. Nu m-am simţit niciodată o cauză pierdută.
Poate că Dumnezeu a avut un plan. Poate că asta trebuia să fie viaţa mea. Şi cred cu tărie că ţine de mine să o fac să merite. Pentru că nu contează de unde vii. Contează încotro mergi și cine alegi să fii pe drum.
Lumea așteaptă un erou, noi, copiii din sistemul de protecție, așteptăm un prieten. Vrei să fii tu prietenul nostru? Devino voluntar Ajungem MARI! Intră pe ajungemmari.ro și înscrie-te în program.