În România, istoria abandonului și a instituționalizării copiilor este o rană colectivă încă deschisă. Zeci de mii de copii au trecut prin orfelinate, crescând fără familie, fără iubire, fără protecție și fără sprijin emoțional. Acest trecut nu este doar o amintire dureroasă, ci o realitate care continuă să modeleze prezentul.
Muzeul Viu al Empatiei este un proiect pe termen lung prin care ne propunem să creăm un spațiu interactiv și emoțional care conectează publicul larg cu realitatea copiilor din sistemul de protecție, generând implicare și acțiune concretă. Muzeul Viu al Empatiei își propune să dezvăluie fețele invizibile ale abandonului: singurătatea, frica, furia, tristețea, dar și forța de a merge mai departe, nevoia de a fi iubit și capacitatea extraordinară de a renaște cu ajutorul comunității. Este un spațiu interactiv și emoțional care conectează publicul larg cu realitatea copiilor din sistemul de protecție, generând implicare și acțiune concretă prin vocile unor actori români care au acceptat să se pună în locul copiilor și să transmită mesajele pe care mulţi dintre aceştia nu îndrăznesc să le rostească singuri.
Povestea Florentinei în interpretarea actriţei Antonia Scutaru
Mă numesc Florentina, am 22 de ani şi am ajuns în sistemul de protecţie la 16 ani.
Nu pare atât de devreme, poate, dar e suficient de devreme cât să simţi că tot ce știai despre lume se schimbă. Ajungi într-un loc nou, cu reguli noi, cu feţe pe care nu le cunoști. Și trebuie, cumva, să înveţi să fii bine. Să nu arăţi cât te doare.
Eu am avut norocul să-i întâlnesc pe voluntarii de la Ajungem Mari. Oameni care nu m-au întrebat nimic faţă de ce nu eram dispusă să spun eu singură. N-au vrut nimic de la mine. Doar au fost acolo, cu tot ce sunt şi m-au învăţat să nu mai fug de mine.
Îmi amintesc de prima dată când i-am văzut pe Adriana și pe Matei, pe holul căminului. Erau… diferiţi. Aveau o energie care lumina locul. De atunci, au trecut aproape 6 ani. 6 ani în care n-au plecat. Nici măcar atunci când am ieșit din sistem. Nici când am vrut eu să plec. Au fost acolo. Cu mine. Pentru mine.
Am avut parte de psihologi, coach, tabere, întâlniri. Dar mai ales, de răbdare. De timp dăruit fără să li se ceară. De o mână pe umăr când nu știam încotro să o iau.
Mi-e tare drag să-mi amintesc de o voluntară care m-a ajutat la limba română. La început nici nu știam dacă o să continui liceul. Eram mică și visul meu era doar să muncesc. Să scap. Să-mi ajut frăţiorii.
Dar voluntarii au văzut în mine ceva ce eu nu vedeam. Și m-au ajutat să merg mai departe.
Nu a fost ușor. N-am luat Bacul din prima. Am ieșit din sistem în mijlocul unei perioade grele, cu multe emoţii și frici. Dar ei au rămas. Au continuat să creadă în mine, până am început să cred și eu.
Aşa că a doua oară am luat Bacul la chimie, proba care m-a pus la zid prima dată. Iar când am reușit… a fost ca o explozie de lumină. Nu pentru notă. Ci pentru că cineva îmi dăduse o a doua șansă. Și eu, în sfârșit, o primisem.
Azi sunt studentă la UMF, la Kinetoterapie și Recuperare. Am terminat o postliceală, sunt în anul doi de facultate și visez mai departe. La master. La un viitor în care îi pot ajuta și eu pe alții.
Știi ce e cel mai greu pentru un copil crescut în sistem? Să creadă că oamenii sunt buni. Că bunătatea nu e un truc. Că nu ţi se cere nimic în schimb.
Eu am învățat asta greu. La început fugeam de voluntari. Refuzam întâlnirile. Plângeam și spuneam că nu mai vin. Dar ei? Au continuat să vină şi să îmi vorbească. Cu blândețe. Cu drag. Cu o constanţă care vindecă.
De aceea stau aici, acum, în faţa ta. Ca să te rog ca dacă poţi, să ajuţi. Să te implici. Să dai o oră din timpul tău, o zi, un zâmbet, o şansă.
Şi să nu uiţi, să nu te opreşti la prima încercare. Nici la a doua. Pentru că noi, cei din sistem, avem nevoie de voi mai mult decât vă imaginaţi.
Și voi, copii care sunteţi în sistem – vă rog din suflet: Acceptaţi ajutorul. Nu fugiţi. Nu toţi oamenii vor ceva de la voi. Unii vin doar să vă spună că merităm mai mult. Și că se poate.
Lumea așteaptă un erou. Noi, copiii din sistemul de protecţie, așteptăm un prieten. Vrei să fii tu prietenul nostru? Devino voluntar Ajungem MARI! Intră pe ajungemmari.ro și înscrie-te în program.