Copiii din sistem sunt la fel ca oricare alți copii. Nimeni nu a dorit neapărat să ajungă acolo. Sunt doar contexte diferite, pe care nu le alegem.
Sebi are o voce calmă și matură. Şi nu doar vocea îi este aşa, ci totul din el transmite echilibru, seriozitate şi ambiţie. Te uiţi la el cu drag şi înţelegi rapid ce bucurie de tânăr e. Nu a lăsat trecutul greu să-l definească, dar nici nu se fereşte să vorbească despre el. Își dorește ca ceilalţi să înţeleagă fără să judece, fără să compătimească, fără să stigmatizeze.
A intrat în sistemul de protecție la 13 ani, după o pierdere dureroasă.
Părinții s-au despărțit, mama a decedat și am rămas singur. De acolo, toate lucrurile au luat o întorsătură diferită.
Mutarea într-un oraș nou, schimbarea şcolilor, lipsa prieteniilor durabile și adaptarea la o realitate necunoscută au fost provocări grele. Iar prejudecăţile legate de „copiii din sistem” au venit şi ele ca o povară pe care nimeni nu ar trebui să o ducă vreodată.
Preconcepția este indusă de adulți. Copiii nu înțeleg ce înseamnă „sistem”. Dar aud expresii de genul: „Dacă ești rău, ajungi la casa de copii” și le preiau.
Pentru Sebi, adolescența în sistem a fost un amestec de lipsuri și câștiguri. I-au lipsit familia, afecţiunea, sentimentul de siguranță. A primit totuşi ceva: oameni de bine. Instructori, colegi, prieteni, voluntari, persoane care au lăsat urme importante.
În acest context am întâlnit multe persoane deosebite. Am încercat să-mi iau și eu rolul de frate mai mare, să-i ajut. Era o satisfacție personală pe care eu n-am avut parte să o primesc, dar m-am bucurat s-o dau mai departe.
Sebi a întâlnit primul voluntar Ajungem MARI în clasa a XI-a, când se pregătea pentru Bacalaureat.
Chiar dacă învăţ repede, consecvenţa voluntarului m-a ajutat. În fiecare sâmbătă aveam lecții. Am luat 9.60 la Biologie.
Nu ezită să recunoască faptul că la început a fost reticent. Credea că se poate descurca singur. Şi-a dat seama rapid însă că voluntariatul e mai mult decât o activitate punctuală: e o relație, e implicare şi prezență.
Voluntariatul nu e o activitate de care să nu fii legat. Depui efort, emoții, suflet. Vrei să înfăptuiești ceva. Chiar dacă nu vezi rezultatele imediat, ele rămân acolo.
Astăzi, Sebi e, la rândul lui, voluntar Ajungem MARI.
Dacă știi că ai ceva de oferit și timpul îți e prieten, fără nicio ezitare, implică-te. Sunt mulți copii doritori. E o binecuvântare pentru ei.
Tranziţia spre viaţa de adult nu e niciodată ușoară. Sebi însă o trăiește, o învaţă şi o înfruntă.
Cea mai mare provocare e să găsești o persoană cu care să relaţionezi. Și gestionarea banilor e o problemă. Mulţi nu au fost învăţaţi să o facă. Au dus lipsă, iar când au bani îi cheltuie și apoi se împrumută.
Motivaţia e combustibilul esenţial pentru tânărul nostru.
Pe mine mă motivează starea de bine a celor din jur. Vreau să construim o viaţă de folos şi să avem curaj să visăm la o casă, la o familie. Şi copiii din sistem își doresc asta, doar că le e frică să creadă că merită.
Sebi a fost condus de dorinţa ca totul „să se termine mai repede”, ca să poată începe viaţa. Acum ştie că viaţa se învaţă pas cu pas și că fiecare om care rămâne aproape, care nu judecă, care oferă sincer, contează enorm.
Urmărește interviul complet pe canalul nostru de YouTube: