Elena Vaipan are 28 de ani și este voluntar Ajungem MARI din noiembrie 2021. Din primăvara acestui an ea a preluat și coordonarea voluntarilor din Bacău. Impactul activității ei a fost demonstrat cel mai bine de mesajele trimise de copii, la aniversarea Ajungem MARI, când toți au dorit să transmită către ea, cu cel mai vesel glas: ” Mulțumim, Elena!”
Care este motivația ta principală pentru care ești voluntar la Ajungem MARI?
Cred cu tărie că cel mai sigur mod prin care ne putem asigura că viitorul va arăta bine consta în felul în care ne creştem şi ne educăm copiii. În ceea ce priveşte copiii care ajung în centrele de plasament consider că ei devin responsabilitatea noastră, a tuturor din mediul imediat apropiat lor. Prin intermediul Ajungem MARI am găsit modalitatea prin care pot contribui eu pentru a oferi câte o bucurie acestor copii şi, în timp, să-i ajut să-şi construiască viitorul de care sunt ei capabili sau măcar să-i ajut să-şi dea seama cum vor să arate viitorul lor.
Cum a fost prima zi de voluntar? Care a fost lucrul care te-a impresionat cel mai mult?
Prima zi a fost cu emoţii: “Oare o să mă bage în seamă copiii?”, “Oare am ales activităţile potrivite?”, “Oare o să le pot păstra atenţia?”, “Dacă rămân eu sau ei fără conexiune la internet? Dacă o să fie conexiune proastă şi nu o să ne înţelegem?”
Ce rețineri, temeri ai avut la prima acțiune de voluntariat pentru ONG-ul Ajungem MARI? Cum s-au rezolvat?
Una dintre temerile mele a fost ca nu cumva, fără să-mi dau seama, să spun ceva care ar putea fi supărător pentru vreunul dintre copii. Mi-am propus să fiu foarte atentă, să nu spun nimic impulsiv. Plus că nu îmi stă în fire, nici nu îmi este obicei să spun lucruri supărătoare sau jignitoare la adresa nimănui, deci frica mea este puţin exagerată.
Cum te ajută pe tine voluntariatul? Cum simți că te-a schimbat?
Voluntariatul mă ajută să fiu mai disciplinată şi să îmi folosesc mai bine timpul liber, să învăţ să comunic mai eficient cu copiii, educatorii, şefii de centru şi colegii voluntari. Copiii îmi transmit toată energia lor pozitivă, iar bucuria lor molipsitoare îmi serveşte ca resursă pentru săptămânile în care energia mea e la un nivel foarte scăzut. Clar sunt mai disciplinată şi mai veselă datorită voluntariatului. Încă un lucru foarte important pe care îl învăţ prin activitatea de voluntariat e munca în echipă şi cât de mult contează colaborarea dintre oameni în a face lucruri extraordinare. Unii spun “Nimic fără Dumnezeu”, eu zic “Nimic fără Oameni”.
Care crezi că a fost cea mai mare reușită a ta în timpul programului?
Am reuşit să organizăm ieşiri de 1 Iunie pentru toţi copiii, într-un timp foarte scurt. Bucuria şi îmbrăţişările copiilor au fost cea mai bună răsplată! Nu e doar reuşita mea, a fost un efort de echipă, alături de Bogdan.
Ce moment din timpul acțiunilor de voluntariat ți-a rămas în suflet?
M-am întâlnit într-o zi, din întâmplare, cu o parte dintre copiii mei prin parc. Ei îşi terminaseră plimbarea şi se îndreptau spre casă. Păreau puţin posomorâţi din acest motiv. Le-ar fi plăcut să mai rămână prin oraş. În momentul în care m-au văzut au început să zâmbească cu toţii, m-au înconjurat şi m-au îmbrăţişat. A fost un moment de bucurie pe care nu îl voi uita!
Ai avut momente dificile? Cum ai trecut peste?
Am avut zile în care mă întrebam dacă ce fac eu îi ajută în vreun fel pe copii, dacă ce fac e suficient, dacă nu cumva ar trebui să fac mult mai mult sau să renunţ de tot. Dar am primit mesaje minunate de la copii la aniversarea Ajungem MARI. Din momentul în care am auzit “Te iubim, Elena!” mi-a pierit orice gând de renunţare din cap.
Ce le-ai spune persoanelor care se gândesc să facă voluntariat, dar tot amână momentul?
Voluntariatul e despre a ne aduce contribuţia şi de a face schimbări în bine. Voluntariatul se face cu drag şi bucurie. Ca să devii voluntar trebuie să îţi găseşti cauza pentru care eşti dispus să investeşti timp şi energie. Din momentul în care îţi găseşti cauza, o să-ţi fie uşor să găseşti ONG-ul şi activităţile cu ajutorul cărora să-ţi aduci contribuţia în schimbările pe care vrei să le faci.
Cum simți că te-a ajutat consilierea primită din partea specialiștilor Ajungem MARI?
Nu am primit consiliere în mod direct, însă toate resursele puse la dispoziţie mi-au fost extrem de utile.


