Despre suportul de Curs MIXT pentru Super Fete și Băieţi

Adolescenții din zilele noastre petrec foarte mult timp pe internet şi tot de acolo îşi aleg şi modelele de viaţă sau îşi iau informaţiile. Este cu atât mai important să primească acces la lucruri reale, să afle ce este încrederea în propria persoană şi cum o pot creşte, să înveţe să se accepte pe ei, dar şi pe cei cu care interacţionează. Au nevoie să înțeleagă particularitățile fiecărui grup: fete, respectiv băieți, să fie conștienți de nevoile lor și ale celor din jur. Au nevoie de instrumente care să îi ajute să se ghideze mai uşor printre imaginile false şi periculoase promovate pe internet, dar şi de unele care să le arate ce aşteptări pot avea de la cei din jur şi care sunt lucrurile ce îi pot pune în pericol. Devin în acest fel Super ADOLESCENȚI.

Pentru asta am creat un suport de curs interactiv, structurat în 8 ateliere dedicate fetelor și băieţilor, prin care încercăm să îi informăm despre felul în care trebuie şi pot să aibă grijă de ei, dar şi de cei din apropierea lor.

Cui se adresează

Atelierele sunt potrivite pentru grupuri mixte de adolescenți și adolescente, cu vârste cuprinse între 13 şi 20 de ani, care au acces la internet şi au interacţionat cu diferite reţele de socializare.

Structura cursului pentru Super Fete și Băieţi

Suportul de curs conţine materiale pentru 8 ateliere cu activităţi, jocuri şi informaţii utile. Atelierele au fost concepute pentru grupuri de copii şi tineri şi au o durată de 1 oră şi 30 de minute până la 2 ore. Pot fi însă adaptate şi pentru lucrul individual sau pentru o durată mai mică de timp.

  • Atelierul 1 – Hai să ne cunoaştem (stimulează cunoaşterea de sine, încurajarea exprimării emoţiilor şi acceptarea acestora, respectul şi încrederea de sine precum și în fete, respectiv băieți).
  • Atelierul 2 – Internetul vs viaţa reală (acceptarea de sine, înţelegerea noţiunilor de frumuseţe, masculinitate toxică și feminism, standardele promovate în social media nu sunt cele reale).
  • Atelierul 3 – Like me (creşterea încrederii de sine, conştientizarea nevoii de validare, înţelegerea nevoii de afirmare).
  • Atelierul 4 – Cum trebuie să se poarte ca celălalt să te vadă (deconstruirea stereotipurilor de gen, înţelegerea şi acceptarea de sine, crearea de aşteptări proprii în interacţiunile romantice).
  • Atelierul 5 – Întâlnirea (definirea aşteptărilor, încurajarea exprimării emoţiilor, înţelegerea fenomenelor de abuz).
  • Atelierul 6 – Romeo şi Julieta (cunoaşterea de sine, setarea unor aşteptări realiste, conştientizarea a ceea ce înseamnă o relaţie sănătoasă).
  • Atelierul 7 – Gaşca mea e cea mai tare (cunoaşterea de sine, conştientizarea influenţei pe care o pot avea prietenii, înţelegerea propriilor nevoi).
  • Atelierul 8 – Suntem cine vrem noi să fim (consolidarea informaţiilor de prietenie, încredere şi acceptare).

Ce conţine pachetul

  • Suport de curs în format PDF.
  • Anexe şi resursele pentru ateliere.
Descarca suportul de curs
Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804