Despre suportul de curs de Educaţie civică
Cu toţii avem nevoie de mai multe cunoştinţe despre felul în care funcţionează societatea în care trăim şi rolul nostru ca cetăţeni ai unui stat democratic. Cu cât ne educăm civic mai devreme, cu atât ne va fi mai uşor să asimilăm noţiunile teoretice şi să ne dezvoltăm abilităţile şi atitudinile necesare unui cetăţean informat şi implicat.
Democraţia este despre micile obiceiuri personale care contribuie la schimbări majore. Prin acest curs ne dorim să le dăm copiilor şansa de a învăţa mai uşor şi interactiv bazele traiului în democraţie. Metodele de învăţare sunt specifice educaţiei non-formale, care foloseşte joaca şi diversitatea de stimuli pentru a crea cadrul propice învăţării prin experienţă. Cursul îmbină exerciţii de relaxare şi concentrare cu unele cu scop educaţional profund, astfel încât să încercăm să-i menţinem pe copii atenţi şi interesaţi.
Cui se adresează
Atelierele sunt potrivite pentru copii şi tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani.
Structura cursului de Educaţie civică
Suportul de curs este împărţit în 2 categorii, în funcţie de vârstele participanţilor. Conţine materiale pentru 6 ateliere cu activităţi, jocuri şi informaţii utile. Primele 4 ateliere constituie trunchiul comun, adresându-se tuturor participanţilor, în timp ce atelierele 5 şi 6 sunt potrivite adolescenţilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani.
Atelierele au fost concepute pentru grupuri de copii şi au o durată de 1 oră şi 30 de minute până la 2 ore. Pot fi însă adaptate şi pentru lucrul individual sau pentru o durată mai mică de timp.
- Atelierul 1 – Eu în comunitatea mea (conştientizarea dreptului la identitate, a valorilor şi abilităţilor necesare traiului într-o comunitate).
- Atelierul 2 – Reguli şi legi, baza convieţuirii (înţelegerea apariţiei şi necesităţii regulilor pentru convieţuirea în comunitate, diferenţele dintre reguli şi legi, consecinţele încălcării acestora).
- Atelierul 3 – Drepturi şi libertăţi (cunoaşterea drepturilor omului şi ale copilului, necesitatea lor şi felul în care sunt protejate prin lege).
- Atelierul 4 – Responsabilitatea (înţelegerea responsabilităţilor legale şi morale, asumarea lor, conştientizarea riscurilor în luarea deciziilor).
- Atelierul 5 – Putere şi autoritate. Cine e liderul? (identificarea calităţilor unui bun lider, diferenţierea între legitimitate şi manipulare, mecanismele de alegere a reprezentantului, reprezentarea prin democraţie).
- Atelierul 6 – Guvernare şi politică. Cum ar trebui condusă societatea? (înţelegerea nevoii de reprezentanţi politici, persuasiunea şi negocierea în procesul decizional, instituţiile de stat şi relaţiile dintre stat şi cetăţeni).
Ce conţine pachetul
- Suport de curs în format PDF.
- Anexe şi resursele pentru ateliere.