Moș Crăciun,
rămâi cu mine tot anul!

Donează lunar către Ajungem MARI și ajută-ne să
fim Moș Crăciun pentru copiii vulnerabili tot timpul!

Sărbătorile de iarnă vin și pleacă, nevoile copiilor din sistemul de protecție rămân. Pentru ei, sunt importanți oamenii, nu doar dulciurile şi jucăriile primite de Crăciun.
Pentru că ei nu au fost iubiți, nu au fost încurajați și nu au trăit experiențe frumoase care să-i formeze ca oameni.
Copiii instituționalizați merită să fie văzuți și ascultați în fiecare zi, nu doar de Sărbători. Pentru că dezvoltarea normală a unui copil, mai ales din sistemul de protecție, este un proces de lungă durată.

Programul Ajungem MARI a fost gândit fix pentru a răspunde nevoilor acestor copii, la nivel 360.

Timpul a demonstrat că facem bine ceea ce facem – dovadă sunt toți copiii care și-au îndeplinit visurile și au depășit încercări greu de imaginat, cu ajutorul miilor de voluntari și oamenilor cu inimă mare.

 

Fii alături de noi în această misiune. Ajută-ne să îndeplinim nevoile copiilor de:

Ajungem MARI este cel mai mare program naţional care susţine pe termen lung copiii şi tinerii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiți, fondat acum 10 ani. Peste 3.500 de copii din Bucureşti şi 26 de judeţe sunt sprijiniţi educațional, moral și emoțional de o echipă de 1.300 de voluntari.

Copiii instituționalizați au nevoie ca Moș Crăciun să vină în fiecare zi, nu doar în Ajun.

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804