Lucrăm în special cu copii din centre de plasament de stat, copiii care au suferit traume în urma instituționalizării, a abandonului sau a separării de familii.  Copiii sunt minunați și au un potențial pe care deseori nu îl cunosc. Copiii merg la școli normale sau speciale și din păcate, datorită mediului din care provin și al poveștilor lor de viață, nivelul de cunoștințe al multor copii este mai scăzut decât al colegilor de aceeași vârstă.

În program sunt peste 3500 de copii și tineri între 7 și 20 de ani din centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgență, apartamente de tip familial și din asistență maternală, after school-uri sociale, asociații și fundații private care au în grijă copii în dificultate. Lucrăm în parteneriat cu Direcțiile Generale de Asistentă Socială și Protecție a Copilului din București (sectoarele 1, 2, 3, 4 și 6) și din 28 de județe (Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinţi, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea). Din activitățile cu copiii instituționalizați beneficiază și voluntarii, aceștia devenind mult mai apropiați de persoanele din medii defavorizate, mai motivați să îi ajute în viitor şi să atragă şi alţi voluntari în această luptă. 

 


Fiecare copil ar trebui să crească într-o familie iubitoare, care să îl accepte necondiţionat, să îl susţină, să îl indrume şi să îl încurajeze permanent. Celor interesaţi de adopţie sau plasament familial le recomandăm Asociaţia Tzuby’s Kids, care oferă informare, consiliere şi suport înainte, în timpul şi după ce copiii au fost adoptaţi sau luaţi în plasament.


Statistici despre copiii din sistemul de protecție social

Când un copil nu rămâne stabil într-o formă de intervenţie, suferă TRAUME COMPLEXE la fiecare migrare din sistem. Copiii care se recuperează cel mai bine sunt cei plasaţi la o persoană sau o familie care doreşte să îi adopte.

Traumele acumulate cauzează efecte grave asupra dezvoltării cerebrale a copilului, îi este pusă în pericol viaţa, integritatea şi sănătatea, prezentând un IQ mai redus, tulburări socio-emoţionale, modificarea dezvoltării cerebrale.

  • în martie 2026: 35.269 copii în sistem din care:
    • 9.390 de copii – în sistem rezidenţial (centre de plasament, case/apartamente de tip familial, centre maternale, centre de primire în regim de urgenţă)
    • 25.879 de copii – în servicii de tip familial (asistenţi maternali, rude până la gradul 4, alte familii)
  • în top 3: Iaşi (1375), Vaslui (1166), Bacău (757)
  • 3.200 de copii intră anual în sistemul de protecţie
  • decembrie 2024: 7.744 copii adoptabili:
    • 82% dintre familiile atestate pentru adopţie îşi doresc copii sub 7 ani
    • 12,63% dintre copiii adotabili au vârste sub 7 ani
    • 37% dintre copii pot fi adoptaţi doar împreună cu fraţii lor
    • 1.377 de adopţii au avut loc în anul 2023
  • 6.000 copii nu pot fi reintegraţi în familiile biologice, în fiecare an
  • 32% ajung în centre din cauza sărăciei şi 25%, ca urmare a abuzului şi neglijării
  • 1 din 3 copii îşi petrece 90% din viaţă în sistem
  • 1 din 10 copii este născut de o mamă minoră

Enroll Your Words

Ajungem Mari logo

ASOCIAȚIA LINDENFELD

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

office@ajungemmari.ro

Date contact