Despre programul naţional de voluntariat, pe Totul despre mame

Pentru un copil care creşte în sistemul de protecție, întrebarea „Mai vii și săptămâna viitoare?” poate însemna mult mai mult decât pare. Poate însemna că verifică dacă adultul din fața lui poate fi de încredere, își ține promisiunile, dispare sau rămâne şi, mai ales, dacă merită să se apropie de cineva sau este mai sigur să nu se atașeze. De aceea, în programul de voluntariat Ajungem MARI, nu este suficient să vii o dată, să faci o activitate frumoasă și să pleci. Un modul de voluntariat durează minimum 8 luni, iar voluntarii sunt alături de copii, de regulă, din noiembrie până la finalul lunii iunie.

8 luni poate părea mult pentru cineva care se gândește la voluntariat ca la o activitate pe care o faci atunci când ai timp. Pentru un copil care a cunoscut abandonul, separarea și schimbările repetate de mediu, însă, 8 luni înseamnă altceva: timp suficient pentru ca un om nou să devină familiar, iar familiarul să înceapă să semene cu siguranța.

Mai întâi, copilul trebuie să creadă că te întorci

Relația dintre voluntar și copil nu este neapărat una ușoară, la început. Copilul poate fi timid sau, dimpotrivă, foarte expansiv. Poate părea indiferent, poate testa limitele, poate refuza activitățile sau poate încerca să vadă cât de repede renunță adultul din fața lui. Nu este neobișnuit ca un copil care a trecut prin experiențe de abandon să fie prudent în fața unei relații noi. Apropierea presupune și un risc: dacă începi să ții la cineva, există și posibilitatea ca acel om să plece.

Voluntarul nu poate schimba trecutul copilului, dar poate să ofere o experiență nouă, repetată suficient de multe ori încât să capete greutate. Vine săptămâna aceasta, vine și săptămâna următoare şi peste o lună. Astfel că, în timp, simpla prezență poate deveni un mesaj care spune: „Sunt aici și nu am uitat de tine.”

Citeşte întreg materialul pe Totul despre mame: Se caută voluntari pentru copiii instituționalizați. Oferă trei ore pe săptămână, timp de 8 luni, pentru a schimba lumea unui copil – Totul Despre Mame

Ajungem Mari logo

ASOCIAȚIA LINDENFELD

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

office@ajungemmari.ro

Date contact