Ce poate face un voluntar Ajungem MARI într-o lume în care copiii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor? Să le ofere ceva ce tehnologia nu poate înlocui: o relație reală.
Iarina Taban, fondatoarea Ajungem MARI, alături de Teodora și Claudia, două dintre voluntarele noastre, au fost în platoul Weekend Matinal, la TVR 1, unde au vorbit despre ce înseamnă, de fapt, să fii voluntar pentru un copil din sistemul de protecție.
O relație care poate începe cu o temă făcută împreună și se poate transforma, în timp, într-o prietenie construită pe încredere și consecvență. Voluntarii ajung să le fie repere copiilor, să îi ajute pe adolescenți să-și găsească direcția și să transforme orele petrecute pe telefon în timp de calitate, cu experiențe, conversații și oameni prezenți. Iar din această relație au de câștigat amândoi: și copiii, și voluntarii.
Alătură-te celor 1.000 de voluntari pe care îi căutăm în București și în 29 de județe. Înscrie-te până pe 30 septembrie aici: https://www.ajungemmari.ro/devinovoluntar/
Mulțumim, TVR1, că ne ajuți să ducem poveștile copiilor și ale voluntarilor noștri mai departe!


