Alergăm la Timișoara 21k și facem bine împreună. Transformă fiecare kilometru în sprijin pentru copii

Pe 8 martie, Timișoara se transformă într-un oraș al alergării. Centrul va fi complet închis circulaţiei ca să se umple de energie, susţinători și emoţie, pentru Timișoara 21k – semimaraton internaţional organizat de YOLO Events, cu șanse reale să devină o tradiţie importantă pentru Europa Centrală și de Est.

Este un eveniment premium, spectaculos, deschis tuturor:

  • alergătorilor de elită și amatorilor,
  • celor aflați la început de drum,
  • copiilor care descoperă bucuria mișcării.

Distanţele de alergat sunt şi ele pentru toate nivelurile de experienţă, inclusiv curse dedicate copiilor cu vârste între 6 și 12 ani.

Iar anul acesta alergarea capătă un sens și mai profund pentru că Ajungem MARI este cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events. Asta înseamnă că toate cursele de copii din cadrul evenimentelor Timișoara 21k, Buzău 21k, Brașov 21k, București 21k și Carpathia Trails au o misiune dublă:

  • să promoveze mișcarea și un stil de viaţă sănătos în rândul celor mici;
  • să susţină copiii din sistemul de protecţie, care au nevoie de relaţii stabile, educaţie și sprijin constant pentru a deveni adulţi independenţi.
Aleargă și strânge fonduri pentru copii

Dacă ești deja înscris(ă) la Timișoara 21k  sau plănuiești să te înscrii, te invităm să faci un pas în plus: să alergi pentru Ajungem MARI și să strângi fonduri pentru copiii din sistemul de protecţie. Înscrierile fundraiserilor se fac pe platforma Galantom: Evenimente fundraising – Galantom – Comunitatea oamenilor de bine.

Cum funcţionează?

  • alegi cursa la care participi.
  • îţi dedici alergarea unei cauze.
  • îţi inviţi prietenii, familia, colegii sau comunitatea să te susţină prin donaţii.

Noi te ajutăm cu mesaje, idei și ghidare, astfel încât fundraising-ul să fie simplu, clar și accesibil, chiar dacă este prima dată când faci asta.

Fiecare kilometru alergat devine astfel mai mult decât un efort personal. Devine o formă de sprijin real pentru copii care cresc fără o familie și care au nevoie de oameni mari lângă ei.

De ce contează implicarea ta

În spatele fiecărui kilometru alergat și al fiecărei donaţii strânse sunt copii și adolescenţi care învaţă, zi de zi, ce înseamnă perseverenţa, disciplina și curajul de a visa.

Mirela are 14 ani și practică artele marţiale de trei ani. A muncit mult, pas cu pas, până a ajuns în grupa de avansaţi. A câștigat deja medalii – inclusiv aur – dar nu doar pe saltea se vede efortul ei. În afara sălii de sport joacă șah și participă la concursuri, unde urcă constant pe podium. Acum se pregătește cu seriozitate pentru Evaluarea Naţională și își dorește, mai presus de orice, să aibă încredere în ea. Învăţată cu pașii mici și consecvenţi, știe că fiecare progres contează.

Cristina are 17 ani și o energie care nu încape într-un singur loc. Iubește mișcarea, sportul și provocările. Dansul a ajutat-o să transforme forţa și impulsivitatea în disciplină, ritm și spirit de echipă. Visează să ajungă la un liceu sportiv și, mai departe, să devină antrenor. Pentru ea, mișcarea nu e doar o pasiune, ci un mod de a-și construi drumul.

Răzvan este un lider în devenire. Comunicativ, atent cu cei din jur și pasionat de fotbal, visează să ajungă la un liceu sportiv. Pe teren a învăţat ce înseamnă respectul, disciplina și grija pentru cel de lângă tine, chiar și atunci când e greu. A învăţat că un gest simplu, cum ar fi să-ţi împarţi ghetele cu un coleg, poate schimba o zi.

Un sprijin constant poate schimba un viitor. Iar alergarea ta îl ajută pe Răzvan să creadă că visurile lui merită urmate.

O donaţie strânsă la fiecare kilometru o ajută pe Mirela să meargă mai departe cu încredere.

Un gest de susţinere îi dă Cristinei curajul să-și urmeze drumul.

Alergi pentru tine. Strângi fonduri pentru ei şi pentru alţi copii la fel de talentaţi şi ambiţioşi.

Când alegi să alergi la Timișoara 21k pentru Ajungem MARI, nu faci doar mișcare. Devii parte din povestea unor copii care au nevoie de oameni mari alături de ei, consecvent, nu doar ocazional.

Dacă tot ești la start, te invităm să alergi cu sens. Scrie-ne și spune-ne că vrei să alergi pentru Ajungem MARI. Noi te ajutăm să transformi fiecare pas într-un sprijin real.

Ajungem Mari logo

AOCIAȚIA LINDENFELD

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

office@ajungemmari.ro

Date contact