Angelica Tăbăcaru, voluntară Ajungem MARI: „Am considerat acest voluntariat drept gura de aer care îmi lipsea.”

La 76 de ani, Angelica Tăbăcaru este dovada vie că dragostea pentru oameni nu are vârstă. Educatoare prin vocaţie, dascăl prin viaţă și suflet, Angelica s-a alăturat programului Ajungem MARI în 2021, într-un moment în care simţea că singurătatea începea să o apese.

Îmi murise soţul, băieţii mei erau departe și după 47 de ani de muncă în învăţământ – ca profesor, învăţătoare, educatoare – am considerat acest voluntariat drept gura de aer care îmi lipsea. Nu m-am înșelat.

O viață dedicată educației și binelui

Angelica a iubit mereu copiii, indiferent de vârstă sau context. A lucrat cu dăruire cu „cei mici, dar și cu cei mari, aflaţi în dificultate”, implicându-se în comunitate ori de câte ori a simţit că poate aduce un strop de lumină.

Toată viaţa am făcut voluntariat, dar ceea ce am învăţat de la Ajungem MARI mi-a îmbogăţit modul de lucru cu OMUL.

Prima vizită la copiii din sistemul de protecţie a fost emoţionantă și revelatoare.

Am aflat povești de viaţă care erau totuși o realitate.

A întâlnit fete cu destine dificile: de la surori orfane și tinere prinse în capcane sociale, până la eleve de 10 pe linie, dar rănite de lipsa iubirii din familie.

A fost o experienţă de viață și pentru mine, recunoaște Angelica, cu modestia caracteristică.

Lecții de viață, bucurii și transformări

Cu răbdare, înţelepciune și empatie, Angelica a reușit să aducă în viaţa fetelor o picătură de stabilitate, frumuseţe și speranţă.

Am reușit să schimb atmosfera, discutând cu ele despre frumuseţea copilăriei, bunele deprinderi, rolul școlii. Le-am adus cărţi, caiete, le-am învăţat să scrie și să citească, am făcut demersuri pentru programul A doua şansă, le-am dus la patinoar – bucuria lor de acolo nu o voi uita niciodată!

Cea mai strânsă legătură a fost cu D., o adolescentă care, spune Angelica, „a fost ca o bucăţică de lut însufleţit ce trebuie modelat, pentru a se bucura de viaţă.” Cu sprijinul ei, D. a învăţat să citească, să fie ordonată, să se îngrijească și, mai ales, să creadă în schimbare.

A venit dintr-o familie cu 11 copii şi era nebotezată. Și-a dorit să fie botezată, acum merge duminica la biserică şi spune o rugăciune înainte de orice. M-a impresionat profund.

Bucuria de a dărui timp și sens

Pentru Angelica, cele 2 ore pe săptămână petrecute cu fetele au fost mai mult decât o activitate de voluntariat, au fost o continuare firească a vocaţiei sale de dascăl.

Timpul dedicat voluntariatului a fost o continuitate a profesiei mele. M-a întinerit, mi-a redus ridurile, mi-a ridicat moralul și m-a împlinit.

A primit îmbrăţișări, flori lucrate manual și cuvinte calde.

Când au greșit, au învăţat să-și ceară scuze. Asta m-a bucurat cel mai mult.

O lecție pentru noi toți

Angelica nu a fost doar un sprijin pentru fete, ci și un exemplu pentru întreaga comunitate Ajungem MARI.

Voluntariatul îţi ridică moralul, alungă singurătatea și unele neîmpliniri, aduce satisfacţii și conștientizează misiunea noastră pământeană, care-i atât de trecătoare.

Aprecierile copiilor mei, ale comunităţii, ale colegilor de breaslă mă ajută să uit că peste mai puţin de patru ani… voi ajunge la 80 de ani.

Într-o lume în care poți fi orice, fii bun.

După câţiva ani plini de emoţii și învăţăminte, Angelica Tăbăcaru a decis să se retragă din voluntariatul Ajungem MARI. Nu din lipsă de energie, ci dintr-o nevoie firească de a-și așeza timpul și celelalte activităţi.

În mesajul ei de rămas bun, scrie cu recunoștinţă și blândeţe:

Surpriza de astăzi mi-a adus lacrimi de bucurie și mulţumire, pentru că nu am trăit degeaba. Copilul din sufletul meu nu a plecat. Cât îmi este dată misiunea pe pământ, sunt aici. Telefonul meu îl aveţi — sunaţi-mă. Și, prin Roman dacă treceţi, căutaţi-mă.

Prin prezenţa ei în mijlocul nostru, în toţi aceşti ani, Angelica Tăbăcaru a lăsat o amprentă frumoasă în inimile celor pe care i-a sprijinit, dar și în comunitatea Ajungem MARI.

Pentru ea și pentru toţi cei ca ea, deviza „Într-o lume în care poţi fi orice, fii bun” nu e doar un motto. E un mod de a trăi.

Mulţumim, doamnă dragă inimilor noastre! Eşti forţă, inspiraţie şi bucurie.

Citeşte şi: Ilinca Ghiţă Sibişteanu, o zi de naştere care schimbă destine – Ajungem MARI

Ajungem Mari logo

AOCIAȚIA LINDENFELD

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

office@ajungemmari.ro

Date contact