Anda Puşcaşu are 20 de ani, e studentă și voluntar Ajungem MARI din noiembrie 2024. Pasionată de citit, de plimbările în natură, mersul cu bicicleta și gătit, Anda a descoperit şi în voluntariat o bucurie aparte.
Îmi place să ajut oamenii, iar acum, de când sunt voluntar, am descoperit și mai mult această pasiune. Copiii merită atenţie, iubire și implicare, lucruri pe care le ofer cu inima deschisă.
De Ajungem MARI a aflat în 2023, însă puţin după încheierea recrutărilor.
Mereu mi-a plăcut să ajut: oameni, animale. Mi-am dorit să mă alătur unei asociaţii care chiar asta face, reușind să schimbe lumea cu pași mici. Iubirea mea faţă de copii m-a îndrumat să aleg cu inima, astfel ajungând să descopăr acest program. Din păcate, atunci am pierdut înscrierea, însă am stat cu ochii pe site și pe paginile de socializare, reușind să mă înscriu și să intru ca voluntar în 2024. Este una dintre cele mai mari realizări ale mele, sunt foarte mândră și fericită că le pot oferi copiilor din sistem ceea ce merită oricine: iubire, implicare, atenţie și sprijin necondiţionat.
Își amintește şi acum, cu exactitate, momentul înscrierii.
Am completat formularul cu foarte mari emoţii. În primul rând, pentru că nu știam dacă voi fi acceptată. În al doilea rând, pentru că nu știam concret ce mă așteaptă. Nu am plecat la drum cu foarte multe așteptări. Speram doar să creez o legătură cu copilul, dar am lăsat lucrurile să meargă de la sine. Și așa a fost.
Anda își desfășoară voluntariatul la un centru din Iaşi.
A fost prima dată când am călcat într-un centru și nu știam la ce să mă aștept. Mi-a plăcut atmosfera plăcută dintre copii și cum sunt amenajate camerele.
Dar cel mai mult a contat întâlnirea cu fetiţa alături de care lucrează.
Deși la începutul primei întâlniri a fost foarte timidă, la final a venit și m-a îmbrăţișat din proprie iniţiativă. Acest lucru m-a topit pe dinăuntru, nevoia acestor copii de afecţiune fiind enormă.
Greutăţi? Obstacole?
Mi s-a părut destul de greu să conving copilul să se deschidă faţă de mine. Lucru normal, desigur. În schimb, după câteva întâlniri, a început să vorbească fără oprire. Îmi povestește tot felul de lucruri, îmi cere sfaturi și îmi arată filmuleţe și poze făcute cu prietenii.
Iar momentul în care a ştiut că relaţia lor este una puternică a fost când fetiţa, după o ceartă puternică la telefon, cu părinţii, a mers direct la ea.
Mi-a povestit mie totul, fără să ceară vreun sfat. Pur și simplu a vrut să spună cuiva ce are pe suflet și m-a ales pe mine.
Voluntariatul înseamnă și cadouri simbolice care rămân în suflet.
De Crăciun, am primit un mic cadou de la copilul cu care lucrez. Iar când i-am spus că pe timpul verii nu ne vom întâlni, mi-a spus: „Să vă întoarceți tot dumneavoastră! Nu vreau altă doamnă!”
Anda spune că este recunoscătoare pentru ocazia de a fi aproape de copii.
Voluntariatul mi-a adus mai multă încredere în mine, mai multă răbdare și deschidere. Am învăţat să am calm și răbdare chiar și atunci când copiii sunt retrași, neîncrezători sau nu vor să interacţioneze. Oricine are o zi proastă, important este să fii acolo.
Mai mult, crede că e important ca oricine să-şi dea şansa de a face voluntariat.
Încearcă! Nu știi pentru ce ești făcut până nu încerci și afli pe pielea ta. De pierdut cu siguranţă nu ai nimic. Este un mediu foarte frumos în care să ajuţi și, de asemenea, să te dezvolţi tu însuţi. Coordonatorii sunt foarte drăguţi și mereu sar în ajutor.
Povestea Andei e dovada că o îmbrăţișare timidă poate fi începutul unei relaţii de încredere, iar câteva ore pe săptămână pot însemna pentru un copil atenţia și sprijinul de care are atâta nevoie.
Fii şi tu parte din schimbare! Fii şi tu parte esenţială din viaţa unui copil! Înscrie-te aici: Devino voluntar – Ajungem MARI.
Citeşte şi: Ajungem MARI lansează Muzeul Viu al Empatiei – Romania Pozitiva


