Ești pasionat de șah sau vrei doar să-ți testezi gândirea strategică? Dacă ai și dorința de a schimba vieți, te invităm la o competiție specială!
Pe 17 mai, începând cu ora 11.00, te așteptăm la Concursul caritabil de Șah, organizat la Hashtag Pub, în parteneriat cu Federația Română de Șah. Evenimentul îmbină spiritul de competiție cu generozitatea – pentru că fiecare joc jucat va contribui direct la sprijinirea unor copii care au mare nevoie de noi.
Nu joci doar ca să câştigi. Joci ca să oferi o şansă. Fiecare mutare pe tablă este un pas spre un viitor mai bun pentru un copil care are nevoie să creadă în el.
Joacă pentru tine şi pentru ei
Concursul este deschis tuturor – nu trebuie să fii expert, ci doar să-ți dorești să faci un gest care contează. Prin participarea ta, vom putea înscrie copii instituționalizați la cursuri care îi ajută să se dezvolte armonios: muzică, teatru, sport, robotică și multe altele.
Aceste activități sunt mai mult decât simple lecții. Sunt porți către o lume în care copiii învață să se exprime, capătă încredere în forțele proprii și își găsesc locul printre ceilalți. Pasiunea ta pentru şah poate astfel să devină combustibil pentru visurile copiilor din sistemul de protecţie. Joci pentru tine, câştigă pentru ei!
Strategia adevărată începe în inimă
La acest concurs, inteligența ta poate deschide uși, iar generozitatea ta poate schimba destine.
Fiecare participant are ocazia să adune puncte atât prin meciurile de șah, cât și prin strângerea de fonduri. Imediat ce te înscrii, vei primi o pagină personalizată de fundraiser, pe care o poți distribui în rândul prietenilor și al cunoscuților.
Scorul final va fi format din totalul donațiilor adunate și rezultatele obținute în jocuri, iar câștigătorul va fi cel care excelează în ambele direcții.
Aici nu e vorba doar de trofee, ci de șansa reală de a schimba un destin. Când joci pentru o cauză, fiecare victorie are sens dublu: câştigi puncte pe tabla de şah, iar în viaţă câştigi şi oferi speranţe şi posibilităţi.
Cel mai puternic pion este cel care joacă pentru ceilalţi
Nu subestima niciodată puterea unei mișcări făcută din suflet.
Completează formularul de înscriere aici: https://bit.ly/3El87Ey
Alege să transformi pasiunea pentru șah într-un act de generozitate. Fă parte dintr-o comunitate care joacă deştept pentru un viitor mai bun. Ne vedem sâmbătă, 17 mai, la Hashtag Pub.
Copiii și echipa Ajungem MARI îți sunt recunoscători!


