Simona Ştefănescu crede, împărtăşeşte şi susţine de mai bine de 8 ani misiunea Ajungem MARI. S-a alăturat ehipei de voluntari din Bucureşti în 2016, la scurt timp după ce a văzut anunţul de recrutare.
Îmi doream să dau şi eu înapoi societăţii şi să fac ceva constant. Căutam un ONG care să aibă reguli clare, să fie bine organizat şi cu ceva experienţă în spate. Eu cred că am crescut împreună având în vedere că sunt aici de 8 ani.
Simona este omul care merge mereu la copii cu zâmbetul pe buze, cu activităţi super interesante pregătite, cu urechea mereu gata să asculte şi cu sufletul deschis, să înţeleagă şi să ofere sprijinul de care au ei nevoie.
Respectarea cu consecvenţă a valorilor Ajungem MARI îi face şi pe copii să înţeleagă că pot exista şi altfel de persoane în vieţile lor şi să le respecte din ce în ce mai mult. Limitele puse cu sens le creează şi lor un ghidaj în viaţă. Sunt apropiată de ei personal şi răspund, stabilind de comun acord, celor mai importante problematici ce apar (de la o nevoie la stomatolog până la meditaţii sau cursuri). Fiind aproape de problemele lor, am reuşit să îi ajut în momente critice (să găsească un job de vară, să le găsesc un laptop pentru un concurs, să găsesc o persoană dornică să facă meditaţii cu ei). Discuţiile şi sfaturile mele despre viaţă şi şcoală, despre oportunităţi şi despre necesitatea de a ţine aproape oamenii care pot schimba vieţi uneori sunt lucrur care contează şi îşi pun amprenta asupra copiilor şi tinerilor din sistem.
La fel de importantă este şi relaţia cu ceilalţi voluntari.
Menţinerea unei legături strânse şi periodice cu voluntarii, încercarea de a găsi soluţii la problemele lor, încurajarea lor când au momente mai grele, toate acestea fac ca ei să fie o echipă unită şi foarte serioasă când vine vorba de lucrul cu copiii.
Ţinem mereu aproape unii de ceilalţi. Ştiu când e ziua lor, ştiu lucruri despre viaţa lor, sunt interesată de ei ca oameni, îi susţin oricând au nevoie, îi lămuresc când cred că s-au poticnit, îi susţin în faţa terţilor, le apreciez rapoartele şi adaug comentarii atunci când e nevoie.
Pentru Simona Ştefănescu activitatea la Ajungem MARI este sursă de energie şi bucurie.
Aş povesti fără oprire despre toate lucrurile pe care le facem aici şi cât de mult contează ele. Aşa a fost încă din prima zi şi tot de atunci e şi prima întâmplare care mi-a rămas în suflet.
Când am aflat că am fost alocată unui centru de plasament privat voiam neapărat să schimb cu unul de stat, credeam că în felul acela voi fi de mai mare ajutor. Dar când am ajuns acolo m-am îndrăgostit de copii pe loc. În plus, era atât de mare nevoie de mine acolo încât abia reuşeam să fac faţă cu temele la care aveau copiii nevoie de ajutor.
S-au adunat în toţi aceşti ani o mulţime de momente de suflet. Poate atunci când le povestesc nu reuşesc să transmit emoţia la intensitatea pe care am trăit-o, dar fiecare dintre ele reprezintă enorm. Unul înduioşător şi memorabil a fost pe când făceam teme cu o fetiţă din clasa a IV-a. La final, a scos foarte timid un mărţişor şi l-a pus în faţa mea, pe caiet, fără să scoată un cuvânt.
Altă dată am găsit o fetiţă ce scria o compunere despre mama ei, foarte frumoasă şi aproape corectă şi m-am emoţionat foarte tare, realizând cât de mult avea nevoie de afecţiune.
Foarte faine sunt mesajele primite de la copiii care au luat note mari datorită ajutorului meu sau atunci când vin şi îmi arată mândri carnetele lor. Nu pot să nu menţionez relaţia cu o adolescentă foarte inteligentă, care a intrat la facultate şi pe care am dus-o la o conferinţă a Oanei Moraru. Şi-a notat ideile importante făcând un rezumat excelent şi apoi mi-a trimis o listă cu obiectivele ei pe anul următor, cât şi o listă cu AM-SUNT-FAC despre ea, ca să identifice cine este şi cum este ea.
Nu consider că le-am schimbat viaţa acestor copii, dar sigur îşi vor aminti de o cărămidă pusă acolo, la bază.
Simona spune mereu că binele nu merge doar dintr-o direcţia în cealaltă când vine vorba de voluntariat.
Ajungem MARI înseamnă pentru mine şi pentru copii, pentru echipa noastră de voluntari o echipă şi familia aceea mai mică de prieteni. E familia aceea unde te refugiezi când e mai greu, sunt prietenii aceia care te iubesc şi când greşeşti, care îţi sunt alături la bine, dar mai ales la greu, care au mereu un cuvânt frumos pentru copii şi o îmbrăţişare când e nevoie, prietenii care merg acasă şi se tot gândesc la ce ar mai putea face, cum ar mai putea ajuta, unde să mai ceară ajutor.
Dragă Ajungem MARI, să nu renunţaţi niciodată la acest vis frumos, chiar şi atunci când este greu! E ceva unic în România şi face o mare diferenţă în vieţile copiilor din centre. Cred că ce a fost mai greu a trecut, adică începutul. Sunteţi nişte luptători din toate punctele de vedere: cu sistemul, cu mentalităţile, cu ideile preconcepute, cu fondurile uneori greu de atras. Nu vă lăsaţi! Suntem aici, lângă voi, cu tot ce avem şi putem, pe lângă timpul nostru.
Citeşte şi: Ce au în comun copiii „din sistem”? O traumă! – Ajungem MARI