Marius Raicu, „antrenorul” care pregătește copiii din sistemul de protecție pentru viață

Marius Raicu, un tânăr de 35 de ani din București, a ales să dea mai departe pasiunea sa pentru sport copiilor instituționalizați. Deși părea că nu-i lipsește nimic, simțea totuși că are nevoie de ceva mai mult. Nu neapărat să primească, ci să dăruiască timp, atenție, încredere. Își dorea să fie de ajutor, să se implice mai mult, să aibă un impact real.

În urmă cu 5 luni, a aflat de programul de recrutare a voluntarilor Ajungem MARI și a decis să li se alăture. Voia să le ofere copiilor mai puțin norocoși din cunoștințele și experiențele lui, să-i învețe să aibă încredere în ei înșiși.

Săptămânal, Marius își petrece 3 ore din timpul său alături de copiii și tinerii instituționalizați. Îi încurajează să experimenteze lucruri noi, îi împrietenește cu sportul și îi ajută să fie pregătiți pentru viaţa de adult, din afara sistemului.

Marius, cum ai început să faci voluntariat? Ce te-a motivat să faci asta pe termen lung?

Până la începutul acestui an, nu am participat, fizic, la activităţile de voluntariat foarte des. Acele momente, chiar dacă mai rare, m-au făcut totuşi să realizez că aveau un impact mult mai mare în comparaţie cu donaţiile făcute „de la depărtare”. Și am început să-mi doresc să fac mai mult. Ştiam că o să fie o provocare, dar am ajuns în acel moment în viaţă în care abia aştept noi provocări.

Anul acesta, o colegă de serviciu, care este și ea voluntară Ajungem MARI, a postat anunţul de recrutare pe grupul de chat de la serviciu. Mi s-a părut că era fix ce căutam eu în acel moment, am citit ce presupune acest rol şi am decis să încerc.

Citeşte întreaga experienţă a lui Marius Raicu pe www.garbo.ro.

Ajungem Mari logo

AOCIAȚIA LINDENFELD

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

office@ajungemmari.ro

Date contact