Denisa Agafiţei are 21 de ani, este studentă şi de aproape 2 ani face minuni pentru copiii şi tinerii din judeţul Braşov. Deşi a stat mult pe gânduri dacă să intre în programul de voluntariat Ajungem MARI, pentru că se temea să nu dezamăgească, decizia a venit până la urmă ca cel mai firesc lucru cu putinţă. Iar fiecare întâlnire cu copiii din sistemul de protecţie este o bucurie totală.
Acum, când organizaţia din care face parte a dat startul unui nou proces de recrutare a voluntarilor pentru copiii din centrele de plasament, am decis să aflăm mai multe direct de la ea despre acest proiect şi de ce este atât de important pentru viitorul tinerilor din sistem.
Denisa, povesteşte-mi puţin despre acest proiect şi ce faceţi voi, voluntarii.
Ajungem MARI este un proiect care se desfăşoară la nivel naţional în sprijinul copiilor şi tinerilor din centrele de plasament sau medii defavorizate. Mai exact, în fiecare an voluntarilor vechi, care aleg să rămână în program de la un an la altul, li se alătură voluntari noi, ce vor merge vreme de 8 luni, câte 2 ore în fiecare săptămână, la centrul de plasament sau apartamentul de tip familial unde sunt repartizaţi pentru a lucra cu copiii de acolo. Îi ajută la teme, îi ajută să se deschidă, să se cunoască mai bine şi să descopere lumea de din afara centrelor, să se pregătească pentru a deveni responsabili, independenţi şi fericiţi.
Şi în această toamnă ne căutăm colegi noi. Avem nevoie de 1.600 de oameni buni care să ne ajute să schimbăm în bine vieţile acestor copii. Campania de recrutare se desfăşoară până pe 20 septembrie, așa că grăbiți-vă să vă înscrieți 🙂
Concret, ce presupun aceste vizite săptămânale?
Depinde foarte mult de ce poate să ofere respectiva persoană. Sunt voluntari care, în funcţie de abilităţile lor, merg să îi ajute pe copii la materiile la care au nevoie de suport. Sunt alţii care se ocupă de parte educativo-distractivă, învăţându-i de la diverse jocuri la sporturi.
Eu, de exemplu, mă ocup de dezvoltarea personală a tinerilor cu care lucrez. Împreună cu echipa organizăm şi punem în aplicare ateliere destinate autocunoaşterii, ateliere de creaţie, activităţi în cadrul cărora ne dăm seama ce le place şi la ce sunt buni.
În acest fel, cu paşi mici, la fiecare interacţiune descoperim cu toţii că putem, că suntem smart, suntem puternici şi că vom reuşi, indiferent de situaţie.
Citește aici restul interviului acordat de Denisa jurnaliștilor de la Kudika.


