Devino voluntar

În fiecare an derulăm o nouă campanie de recrutare a voluntarilor care vor să facă bine, schimbând astfel cu paşi mici lumea copiilor din centrele de plasament. În fiecare an căutăm oameni cu inima mare care să le ofere copiilor din centrele de plasament 3 ore pe săptămână din timpul lor şi şansa unui viitor mai bun.

Modulul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie durează 8 luni, din noiembrie până la finalul lunii iunie  a anului următor. Copiii au nevoie de stabilitate în vieţile lor şi de încrederea că dacă îşi pun bazele în cineva, acel om nu va dispărea subit din viața lor.

Înscrierile pentru următorul actualul modul de voluntariat se desfășoară pe parcursul lunii septembrie 2027. Dacă vrei să faci parte din echipa Ajungem MARI, completează formularul de mai jos, iar noi te vom anunta când vom da startul campaniei de recrutare de voluntari.

Devino voluntar coordonator

Pentru a continua activitatea de voluntariat şi a implementa proiectele noastre pentru copiii din centrele de plasament din județele din tară, avem nevoie de câte un coordonator/județ care să se ocupe de organizarea activităţii la nivel local şi de coordonarea voluntarilor din judeţ pentru următorul modul de voluntariat cu durata de un an calendaristic.

Ne dorim ca viitorul coordonator să fie o persoană care crede în cauza Ajungem Mari, dornică de implicare, bine organizată şi căreia îi place să comunice cu oamenii.

Vei lucra cu cei 2 coordonatori la nivel naţional care îţi vor fi alături constant şi te vor sprijini oricând ai nevoie de ajutor. 

Dacă dorești să te înscrii ca voluntar coordonator în orașul tău, te rugăm să ne trimiți CV-ul pe office@ajungemmari.ro și să completezi formularul de înscriere de mai sus.

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Găseşti mai jos răspunsuri la întrebările tale despre programul de voluntariat la Ajungem Mari. Dacă totuşi nu am reuşit să-ți răspundem, te rugăm să ne trimiți un email la adresa office@ajungemmari.ro.

VOLUNTARII

Voluntarii Ajungem Mari sunt oameni cu inima mare care fac cu copiii meditaţii, îi duc la cursuri vocaţionale, în tabere şi excursii de-o zi, la logopedie sau psihoterapie şi, mai presus de orice, le sunt sprijin moral şi emoţional.

DONEAZĂ ONLINE

Donează folosind cardul bancar prin EuPlatesc. Fii unul dintre prietenii Ajungem Mari care le construiesc viitorul copiilor instituţionalizaţi! 

Ajungem Mari logo

ASOCIAȚIA LINDENFELD

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

office@ajungemmari.ro

Date contact