Voluntari care inspiră – Anamaria Carabat

Ami s-a alăturat echipei de voluntari din județul Cluj în primăvara acestui an. A trecut prin câteva momente mai tulburătoare, dar simte ca pentru asta este aici: să le fie sprijin celor care au nevoie, fără să caute confort și satisfacții personale.

De când ești voluntar? Ce te-a convins să intri în program?

Sunt voluntar din mai 2019. De mult timp îmi doresc să fac voluntariat pentru copii și acum s-au aliniat planetele 🙂         

Cât de importante au fost pentru tine training-urile pe care voluntarii le fac înainte de a intra în program? În ce fel te-au ajutat?

Training-ul mi s-a părut foarte util, mai ales că am putut înțelege mai îndeaproape experiența din centre, direct de la voluntarii „cu vechime”.   

Cum a fost prima ta zi în centrul de plasament? De ce ți-a fost cel mai teama? Cât de diferită a fost experiența față de ceea ce ți-ai imaginat?

Prima mea zi a fost cumva ciudată, nu știam ce să fac cu mine. Cel mai teamă îmi fusese fix de asta: că nu voi ști ce să fac cu mine… Deci a fost fix cum mă așteptam! A decurs bine, totuși și am înțeles, încă o dată, că orice relație se construiește în timp.  

Ce activități faci cu copiii? Poți descrie în câteva cuvinte cum arată o zi la centru?

Dansăm, facem yoga, povestim, ne îmbrățișăm și ce mai vor ei. Chiar de când ajung, ne salutăm și îi întreb dacă vor îmbrățișări sau pupici. Unii vor, alții nu…. apoi îi intreb ce ar vrea să facem azi și le spun la ce m-am gandit eu pentru ziua respectivă și așa ajungem la un numitor comun. Ultima dată, de exemplu, am facut yoga, exerciții de respirație și am povestit mult. Acum e vacanță, deci nu știu cum va fi în timpul școlii, dar probabil că va fi mai mult accent pe teme și activități școlare.           

Ce ai învățat tu de la copii?

Am învățat că fericirea nu e ceva „by default”, ci trebuie să alegi să fii fericit și să faci ceva pentru asta. Ei se străduiesc să facă asta în fiecare zi.   

Ce ai învățat de la ceilalți voluntari?

Că oamenii sunt diferiți și asta e foarte bine. Ar fi tare plictisitor să fim toți la fel.   

Care sunt cele mai mari satisfacții pe care le ai ca voluntar?

Îmi aduce satisfacție ideea că, poate peste ani, copiii își vor aminti că a mai fost un adult care i-a încurajat, a crezut în ei și le-a oferit afecțiune. E un sentiment foarte bun de adăugat în „bagajul” de adult.        

Cum te poate schimba experiența voluntariatului?

Cred că te poate schimba în feluri nebănuite și foarte diferite de la om la om.

Mie mi-a schimbat percepția asupra copiilor din centre; înainte, îi credeam mai sensibili și, într-un fel, diferiți față de alți copii, însa sunt niște copii ca toții copiii: câteodată veseli, câteodata supărați.

O altă schimbare pe care am observat-o la mine a fost că, deși în general sunt reticentă la îmbrățișări (îmi place să fac asta doar cu oamenii apropiați), cu copiii din centru e o chestie atâta de naturală, că vine de la sine acest gest.

Pentru mine e incredibil câtă energie și bună dispoziție pot transmite copiii pe care îi vizitez! Plec de acolo cu bateriile încarcate, lucru pe care l-am mai auzit și la alți voluntari, însă până nu am simțit pe pielea mea, mi se părea de necrezut.

Care a fost, pînă acum, cel mai greu moment prin care ai trecut? Ce te-a motivat să continui?

Experiența mea cu copiii fiind una scurtă, deocamdată, cel mai greu moment, a fost când era ziua de naștere a unuia dintre copii. Deși am fost prezentă la petrecere, am simțit că nu îl ajută cu nimic prezența mea și că ar fi fost același lucru dacă nu eram acolo, pentru el și pentru toți ceilalți… A fost ceva un sentiment ciudat, asupra căruia am reflectat și mi-am dat seama că aici nu e despre mine. Așa că merg în continuare la ei și fac tot ce pot cu ei și pentru ei.        

Care e cea mai frumoasă amintire ca voluntar la Ajungem Mari?

Bucuria copiilor când ne văd venind și timpul pe care îl petrecem cu ei.   

To Top