Despre suportul de curs Siguranţa online și offline

Pandemia a determinat copiii și tinerii să petreacă și mai mult timp pe internet decât o făceau de obicei. A crescut, implicit, și numărul de interacțiuni virtuale cu diferite persoane. Sunt mulți copii care se expun pericolelor pe internt, cad în plasa știrilor false, ajung victime ale cyber-bulling-ului, phishing-ului sau furtului de identitate, totul din cauza faptului că nu ştiu să identifice aceste pericole şi nu au la îndemână instrumentele şi metodele prin care se pot proteja. În multe cazuri, nici părinţii, nici profesorii nu ştiu ce să facă sau cum să vorbească despre siguranţa online și offline.

Cu sprijinul Google am pornit proiectul Grow Great and Safe – despre siguranţa online şi offline, dedicat în special tinerilor instituţionalizaţi. În cadrul proiectului am creat un suport de curs interactiv, structurat în 6 ateliere dedicate copiilor şi tinerilor, prin care încercăm să îi informăm despre felul în care pot avea interacţiuni sigure pe internet, despre pericolele de aici, dar şi cum se pot proteja.

Suportul a fost creat de Mircea Toma şi Teodora Zăbavă – psihopedagog cu multă experienţă în lucrul cu copii vulnerabili – şi a fost adaptat cu ajutorul specialiştilor Ajungem Mari.

Cui se adresează

Atelierele sunt potrivite pentru copii şi tineri cu vârste între 12 şi 20 de ani, care au acces la internet şi au interacţionat cu diferite reţele de socializare.

Structura cursului de Siguranţa online şi offline

Suportul de curs conţine materiale pentru 6 ateliere cu activităţi, jocuri şi informaţii utile. Atelierele au fost concepute pentru grupuri de copii şi au o durată de 1 oră şi 30 de minute până la 2 ore. Pot fi însă adaptate şi pentru lucrul individual sau pentru o durată mai mică de timp.

  • Atelierul 1 – Nevoia de like.
  • Atelierul 2 – Relaţii online: buna purtare pe internet, cyber-bulling, ură şi discriminare (hate-speech), cum raportez o postare.
  • Atelierul 3 – Social Media (ce este, ce expunem, date personale, prieteni virtuali).
  • Atelierul 4 – Consumul critic de info (cum poate fi deformată o informaţie, tipuri de informaţii, cum identificăm ştirile false, influenceri).
  • Atelierul 5 – Securitate pe net (furtul de identitate, phishing, parole sigure, securizarea conturilor de Facebook şi Instagram, adresa de email).
  • Atelierul 6 – Securitate offline (ce fac dacă mă rătăcesc, cui ceri ajutorul, cum ne protejăm de agresiuni fizice, cum ne orientăm în locuri necunoscute).

Ce conţine pachetul

  • Suport de curs în format PDF.
  • Anexe şi resursele pentru ateliere.
  • Broşura informativă pentru adulţi.
  • Broşura informativă pentru copii.
Descarca suportul de curs
Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804