Raluca Balbuzan are numai 24 de ani şi este mereu dornică să înveţe şi să descopere lucruri noi, de la cultura şi istoria altor popoare la obiceiuri culinare şi artă. Îi place sportul, adoră biologia şi iubeşte copiii, motiv pentru care s-a făcut profesoară. Tot iubirea pentru copii a adus-o şi în familia Ajungem MARI.
M-am înscris ca să încerc să îi ajut pe copii aplicând cunoştinţele pedagogice acumulate, dar şi ca să comunic cu ei de la egal la egal, dându-le astfel sfaturi practice care să îi ajute pe viitor. De la început mi-am dorit să fiu acea persoană în care ei să aibă încredere şi cu care să poată comunica liber, fără frica de a fi judecaţi, expuşi sau neînţeleşi.
Cred că cel mai important pentru aceşti copii este să se simtă ascultaţi şi încurajaţi chiar dacă greşesc şi chiar dacă uneori nu reacţionează în cel mai potrivit mod. Au nevoie de răbdare. Ei oricum vor să acţioneze după scopurile şi necesităţile lor, dar o simplă discuţie prin care să înţeleagă că se poate altfel, că mai există şi alte puncte de vedere le poate schimba percepţia asupra tuturor lucrurilor. Şi asta îmi şi doresc să fac aici: să le deschid orizonturile.
Când s-a înscris pentru voluntariat Raluca a ştiut că trebuie să vină aici fără idei preconcepute şi că adaptarea este o calitate-cheie în această activitate.
Credeam că a fi voluntar înseamnă să faci activităţi cu copiii încercând să comunici cu ei şi să îi ajuţi să îşi exteriorizeze emoţiile negative şi să comunice. Mă gândeam că aceşti copii provin din medii problematice, au trecut prin experienţe traumatizante şi că din cauza asta vor fi foarte introvertiţi şi retraşi.
Într-adevăr, unii copii sunt foarte melancolici şi se raportează la prezent prin lentila trecutului, însă cei mai mulţi sunt adolescenţi, tineri care oricare alţii de vârsta lor. Mulţi sunt comunicativi, afectuoşi şi îşi exprimă sentimentele cu mare sinceritate. Unii caută ajutor, alţii îl refuză, însă forţa cu care reuşesc să meargă mai departe este inimaginabilă. Uneori rămân surprinsă de aparenta uşurinţă cu care povestesc întâmplări din trecutul lor şi mă gândesc cât de mult noi, oameni cu o viaţă mult mai liniştită, dramatizăm pentru nimicuri.
Raluca este mereu atentă la nevoile copiilor la care merge, aşa că activităţile propuse au mult de-a face cu ceea ce exprimă sau transmit ei.
Au nevoie de susţinere şi încurajare, de explicarea şi acceptarea emoţiilor, de multă comunicare, dar în egală măsură de nevoia de a fi ascultaţi. Au nevoie să iasă din mediul în care trăiesc şi să meargă la plimbare, la expoziţii, în parc. Cel mai mult şi mai mult au însă nevoie să fie acceptaţi.
Raluca Balbuzan le aduce multe cunoştinţe copiilor cu care lucrează, dar şi ea a avut multe de învăţat de la ei.
Am învăţat să apreciez mai mult ce am, să apreciez mai mult persoanele aşa cum sunt ele şi să văd lucrurile pozitive la fiecare. Am învăţat să încerc şi, dacă nu merge, să îmi schimb perspectiva şi să încerc din nou. Am învăţat cât de puternice sunt cuvintele şi cât de importantă este comunicarea.
Iar beneficiile activităţii de voluntariat nu se opresc aici.
Am cunoscut oameni cu care am legat relaţii de prietenie, am învăţat să mă organizez şi să organizez activităţi; am învăţat şi să continui să învăţ multe lucruri despre copii şi despre cum să mă adaptez la fiecare, învăţând din greşeli şi încercări eşuate. În plus, mi-am schimbat percepţia asupra anumitor evenimente din viaţa de zi cu zi.
Nu fiecare vizită la copii este lină, dar Raluca ştie că fiecare drum bun e presărat şi cu obstacole.
Uneori mi se pare că este în zadar să explic anumite lucruri, mi se pare că vorbesc degeaba. Însă când acel copil îmi spune că a încercat să facă cum i-am propus şi a funcţionat sau l-a ajutat cu ceva, îmi dau seama că de fapt sunt atenţi şi receptivi la tot ce se întâmplă în jurul lor şi că neatenţia sau nepăsarea sunt doar aparenţe.