Portret de voluntar – Natașa Ecobescu – Ajungem MARI Gorj

Natașa Ecobescu, 34 de ani, este voluntară în echipa Ajungem MARI Gorj şi îi sprijină alături de soţul ei, Gill, voluntar şi el, pe copiii din Petreşti de aproape 4 ani. O familie minunată care a ales să se implice şi să dedice timp şi pentru copiii şi tinerii din centre care nu au parte de sprijinul constant al unei familii. Nataşa a organizat pentru copii multe ateliere creative, a susţinut cursul de educaţie financiară şi antreprenorială, îi ascultă pe copii şi au discutat despre probleme de viaţă, i-a ajutat cu pregătire pentru examenele şcolare. Le-a devenit prieten şi model copiilor cu care lucrează, pe care îi ascultă şi îi încurajează constant, cu care discută despre probleme de viaţă şi îi ajută cu sfaturi şi răspunsuri la întrebările pe care le au. 

Care este motivația ta principală pentru care ești voluntar la Ajungem MARI? 

Motivaţia mea este dorinţa de a da din puţinul meu (timp, resurse, cunoştinţe) unor copii care din diverse motive au fost despărţiţi de părinţi. Să îi sprijin în îndeplinirea dorinţelor şi să petrecem împreună timp de calitate.

Cum a fost prima zi de voluntar?  Care a fost lucrul care te-a impresionat cel mai mult?

În prima zi am avut emoţii groaznice. Mergeam acolo cu sufletul pe tavă, dar cu toate recomandările de la Emilia în gând. Una mi-a rămas întipărită în minte şi nu credeam că e posibil, dar după 3 ani am trăit-o: “E bine să nu aveţi aşteptări ca să nu fiţi dezamăgiţi.” 

Ce rețineri, temeri ai avut la prima acțiune de voluntariat pentru ONG-ul Ajungem MARI? Cum s-au rezolvat? 

Cea mai mare temere a fost necunoscutul, dar s-a rezolvat de la sine de îndată ce “am spart gheaţa” în socializarea cu copiii. Practic ei au fost cei care m-au făcut să trec peste această temere.

Cum te ajută pe tine voluntariatul? Cum simți că te-a schimbat? 

Voluntariatul mă împlineşte, m-a ajutat să mă dezvolt personal şi emoţional. Sunt mai deschisă, sunt mai sigură pe mine, abordez subiecte despre care nu credeam că voi putea discuta în public. Voluntariatul este parte din mine, mă defineşte.

Care crezi că a fost cea mai mare reușită a ta în timpul programului? 

Cea mai mare reuşită a fost clar să le câştig inimile şi să le demonstrez că sunt de încredere. Copiii se schimbă mereu în drumul lor prin viaţă, dar legăturile şi amintirile construite cu ei vor fi mereu emoţii pozitive ce ne vor uni în poveştile noastre.

Ce moment din timpul acțiunilor de voluntariat ți-a rămas în suflet? 

Cel mai emoţionant moment de până acum a fost atunci când Bogdan mi-a declarat că pentru o persoană ca mine ar dormi şi pe preş. Efectiv m-am topit. Ştiu că i-am mulţumit pentru sentimentul împărtăşit şi l-am ţinut strâns în braţe. 

Ai avut momente dificile? Cum ai trecut peste? 

Momente dificile, mai puţine. Cred că cel mai mai dificil mi-a fost să-i captez şi să-i păstrez atenţia lui Florin. Este o adevarată provocare mereu.😁 Încă mai avem activităţi în care nu reuşim să facem ce ne propunem. Ocazionale, dar sunt.

Ce le-ai spune persoanelor care se gândesc să facă voluntariat, dar tot amână momentul? 

Dacă timpul este responsabil de amânarea momentului, atunci clar vor amâna la infinit Timpul ni-l facem, nu-l avem. Mai ales în zilele astea, când totul se întâmplă cu viteza luminii. Şi eu simt că timpul zboară şi trebuie să mă împart între o mulţime de responsabilităţi, dar am făcut din voluntariat o prioritate. Nu lăsaţi pe mâine ce puteţi face azi. Copiii vă aşteaptă!😘

Ai participat la grupurile de suport? Ce ai rezolvat/lămurit în timpul întâlnirilor cu psihologul?

Trebuie să recunosc că nu particip la grupurile suport aşa cum mi-aş dori, dar mereu citesc şi încerc să găsesc soluţii în materialele puse la dispoziţie de Ajungem MARI. Sunt fan bibliotecă şi tot ce înseamnă inspiraţie.

Cum simți că te-a ajutat consilierea primită din partea specialiștilor Ajungem MARI?

Sfaturile sunt luminiţa de la capătul tunelului atunci când crezi că nu poţi să găseşti o soluţie la situaţiile în care te afli.

Mai vrei să ne transmiţi ceva?

Vreau din tot sufletul să vă mulţumesc pentru oportunitatea oferită de a mă transforma într-un om împlinit din punct de vedere emoţional. Sunteţi minunaţi!🤗🤗🤗🤗🤗

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804