Portret de voluntar – Florin Bodale – Ajungem MARI Cluj

Florin are 20 de ani si este voluntar si coordonator financiar in echipa Ajungem MARI Cluj de aproape 1 an. Foarte implicat si cu multa initiativa de a-i ajuta pe copiii din centre, Florin dedica saptamanal timp pentru a-i ajuta la teme pe copiii cu care lucreaza. Alaturi de ceilalti colegi voluntari, pe langa sesiunile de pregatire scolara la mate si engleza, organizeaza si jocuri si activitati de echipa pentru copii. 

 

Care este motivația ta principală pentru care ești voluntar la Ajungem Mari? 

La început aveam dorința de a ajuta cu ce pot copiii din centrele de plasament, însă acum dorința este mult mai arzătoare de a rămâne alături de ei, deoarece văd că pot și putem împreună mai mult. Fiecare pas făcut de ei contează, am rămas uimit de faptul că într-o perioadă de mai puțin de un an aceștia au evoluat foarte mult. Acum sunt alături de ei pentru mai multe zâmbete, mai multe activități interactive, pentru mai multe îmbrățișări, pentru mai mult progres, pentru a schimba lumea pas cu pas.

 

Cum a fost prima zi de voluntar?  Care a fost lucrul care te-a impresionat cel mai mult?

“Prima zi de voluntariat a fost online, deci a fost o experiență unică pentru toată lumea. Pentru mine plină de emoții, iar pentru copii ceva nou. Au pășit spre necunoscut, au întâmpinat oameni străini care au început să lucreze cu ei fie activități școlare, fie activități extrașcolare, însă nu pot să uit cât de repede am format nucleul prieteniei. Am avut de lucrat cu o grupă de fete, au zâmbit întruna, au dansat, au spus poezii, am făcut cunoștință. Pe lângă această primă întâlnire, a mai fost o primă zi de voluntar atunci când am reînceput activitățile în format on-site, când în sfârșit ne-am putut vedea dincolo de camera de la Zoom. Din nou a fost ceva unic și de atunci fiecare întâlnire unică… 

 Deși am fost singur și deși o perioadă am lucrat doar cu fetele online, am rămas plăcut impresionat cum toți copiii din centru mi-au sărit în brațe, au început să râdă foarte tare, să cânte fie cântece fel și fel, fie inventate, să țopăie și să-și manifeste emoțiile în fel și chip.”

 

Ce rețineri, temeri ai avut la prima acțiune de voluntariat pentru ONG-ul Ajungem Mari? Cum s-au rezolvat? 

Ca orice om, nu eram ferit de temeri, nu știu dacă am avut vreo reținere față de ceva sau față de cineva, însă m-am temut ca nu cumva să mă respingă copiii din centru. Impactul acesta când fizic, când online putea lăsa mici consecințe, dar văd că nu a avut putere asupra noastră și am depășit cu alți pași  mici toate încercările vremurilor în care trăim.

 

Cum te ajută pe tine voluntariatul? Cum simți că te-a schimbat? 

Voluntariatul nu presupune doar schimbarea copiilor  din centrele de plasament, ci în ansamblul panoramic și schimbarea voluntarului într-un mod tardiv. Fiecare dintre noi am intrat în acest program educațional într-un fel: cu dorințe mai mici și mai mari, iar după o perioadă am devenit niște persoane cu aspirații mici și mari, cu încredere în noi, cu mai multă bunătate.  În fondul acestui program, schimbarea vine ușor, nu dintr-o dată. Personal, am reușit să-mi identific schimbarea și să văd cât curaj am dobândit, câtă încredere în mine, cât entuziasm am atunci când fac ceva nou ș.a.m.d. Nu am crezut că felul meu de a relaționa cu cei din jur se poate îmbunătății atât de repede, cum de altfel nu mi-am putut imagina că pot să mă omogenizez într-un centru atât de bine, ori să fiu atât de empatic. Prin tot ceea ce lucram, mă descopeream puțin câte puțin. Am văzut câtă bunătate am și unde să mai lucrez, am văzut nivelul meu de răbdare, am văzut cât de repede aplanez o anumită situație și cu fiecare întâlnire am ajuns la un echilibru extraordinar. Cred că am devenit cu mult mai matur și cu mult mai responsabil, dar mai am de lucru, mereu putem fi mai buni.

 

Care crezi că a fost cea mai mare reușită a ta în timpul programului? 

Fiecare întâlnire a reprezentat o reușită, un pas mic, altminteri nu ajungeam aici, iar copiii nu ajungeau la acest progres de neimaginat. Cred însă cu certitudine că întâlnirile față în față i-au ajutat mai mult. Cele în online au avut și ele rolul său, însă nu ne-am lăsat bătuți. Pot spune însă ce întâlnire mi-a plăcut cel mai mult: cea în care micuțul IOIO, adică eu deghizat într-un clown  a reușit să scoată cele mai multe zâmbete din acest an: atât din partea voluntarilor, cât și din partea copiilor.

 

Ce moment din timpul acțiunilor de voluntariat ți-a rămas în suflet? 

Aș descrie un moment în modul cel mai confidențial posibil. O fetiță cu care lucram și un băiețel mi-au oferit câte ceva. Fetița o brățară, iar băiețelul o minge, m-au îmbrățișat și mi-au zis să accept acele două cadouri de la ei și să-mi aduc aminte de ei atunci când nu vor mai fi la centru, ori eu nu voi mai putea veni la ei.

 

Ai avut momente dificile? Cum ai trecut peste? 

Am avut într-adevăr și momente mai puțin dezirabile, au fost copii care neștiind să-și exprime emoțiile sau extazul într-un mod dezirabil, o făceau întru-nul indezirabil. Aveau fel și fel de ieșiri nejustificate, dar înțelese de noi voluntarii. Am înțeles că trebuie răbdare și că sunt necesare discuții în particular cu ei, discuții care iată duse pe cale amiabilă au dus la schimbări colosale.

 

Ce le-ai spune persoanelor care se gândesc să facă voluntariat, dar tot amână momentul? 

Viitori voluntari, copiii au nevoie de noi, programul în sine are nevoie de oameni ca voi, oameni care pot lucruri extraordinare. Nu merită să avem rețineri, nu merită să avem temeri, nu avem de ce să ne ascundem sub niște efecte emoționale de moment. Dacă vă gândiți că nu sunteți pregătiți, așa veți gândi în maniera cea mai perpetuă și cea mai dominată de confort. Fiți viitoarele soluții pentru a schimba lumea cu pași mici. Este cea mai frumoasă experiență, este o experiență a vieții și tinereții noastre. Îndemn pe cât mai mulți tineri și adolescenți să acorde timp din timpul lor, copiilor din centrele de plasament. Nici nu vă puteți imagina beneficiile acestui program,  ori frumusețea lucrului cu acești copii valoroși. Veți vedea cât de mult veți evolua și mai mult decât atât cât de multe putem învăța de la acești copii. Trebuie să fim săpătorii de valori, valori ce sunt în centrele de plasament, gata să cunoască oameni noi și gata să facă fel și fel de activități. Trebuie să fim rezolvarea problemelor cu care ei se confruntă, nu cauza pentru care ele evoluează. Vă așteptăm deci din Septembrie să fiți alături de noi cât mai mulți, pentru că numai așa putem! UNDE SUNT MULȚI, PUTEREA CREȘTE.

To Top