Mama și legătura emoțională cu copilul
Mama este cuvântul pe care aproape orice copil îl rostește, întâi ca un gângurit, apoi spus cu maximă concentrare, cu bucurie, supărare, tristețe sau chiar furie de către cel mic, care învață încet, încet, să vorbească, în funcție de nevoile urgente și necesare.
Pe măsură ce copilul crește, cuvântul mama încorporează, în mod natural, tonalități de iubire, dor, furie, tristețe, disperare, căutare continuă, deprimare, întreaga gamă de emoții ce poate fi exprimată verbal și corporal în funcție de contextul de viață în care acel copil crește și se dezvoltă.
De aceea, pornind și de la cercetările din domeniul psihologiei dezvoltării, teoriei atașamentului, neuroștiințelor, teoriei sistemelor familiale, astăzi știm cu certitudine cât de importantă este relația mamă-copil în dezvoltarea armonioasă a acestuia. La fel, lipsa mamei ori a unei persoane semnificative care poate îndeplini un rol matern coreglator poate avea efecte negative ce se pot manifesta pe durata întregii vieți a persoanei.
Știm deja că acea legătură emoțională cu altă ființă, atașamentul primar față de mamă, reprezintă axa în jurul căreia gravitează viața noastră. Și, de cele mai multe ori, modul în care noi relaționăm cu persoanele de referință se va manifesta, ulterior, și la vârsta adultă. Unii specialiști din sfera teoriei atașamentului consideră relația de atașament ca „un sistem imunitar psihologic” cu rol de protecție pentru momentele dificile și evenimentele cu impact puternic stresor din viața personală.
Citeşte întreg materialul realizat cu ajutorul Ramonei Antonie, psiholog şi psihoterapeut, pe garbo.ro.