Vă mulțumim mult pentru că vreți să vă implicați în susținerea copiilor și tinerilor instituționalizați și că vă doriți să îi ajutăm împreună să ajungă MARI!

Pentru protejarea copiilor, anul acesta activitatile educative se vor desfasura online. In prezent foarte putine centre permit vizite scurte ale voluntarilor in curtea centrului sau iesiri educative.

Pentru a ne asigura ca sprijinul voluntarilor ramane o constanta in vietile copiilor in conditii de siguranta, facem apel la voluntari pentru sedinte online de pregatire/ recuperare scolara si meditatii pentru examene (Evaluarea Nationala si Bacalaureat). Acolo unde va fi posibil, voluntarii se vor putea implica ocazional suplimentar la iesiri educative in afara centrelor de plasament si la ateliere online de cultura generala si dezvoltare personala.

Implicarea ta ca voluntar:

Vei lucra saptamanal cu 1-3 copii. In functie de cunostintele tale si de nevoile lor, vei fi repartizat pentru a-i invata limba romana, matematica, limba engleza, biologie, geografie etc.

Modulul de voluntariat dureaza 7 luni – 1 decembrie – 30 iunie. Sedintele online vor fi stabilite de comun acord de la inceputul modulului. De exemplu, vei lucra cu copiii sambata de la 10. In fucntie de varsta copiilor, este recomandat ca sedintele sa dureze 1 ora -1 ora 30 min. Vei dedica inca 30 de minute pregatirii lectiei. Daca timpul iti permite, poti lucra, pe rand cu doua grupe de copii, cate o ora cu fiecare.

Înainte de a te înscrie, te rugăm să parcurgi toate informațiile din josul paginii pentru a înțelege exact cum funcționează programul de voluntariat, cum sunt copiii cu care vei lucra, care sunt nevoile și ce activități vei face cu ei.


Pasii de inscriere:

Pentru a reduce riscul de infectare cu COVID-19 vom face recrutare online si te rugam sa citesti toti pasii pentru a deveni voluntar.

Vom schimba multe e-mailuri in perioada urmatoare si te rugam sa verifici constant adresa ta de e-mail, inclusiv in folderul Spam. Mai joc am detaliat pasii de inscriere si am inclus si datele pana la care vom transmite mesajele.

Trimitem tututor voluntarilor e-mail dupa fiecare etapa de selectie, indiferent daca sunt admisi sau respinsi. Daca nu primesti e-mail de la noi dupa una dintre etape, te rugam sa ne scrii cat mai repede pentru a-ti putea retrimite e-mailul si a continua sa parcurgi pasii.

Pasul 1: Completezi formularul online de inscriere pana pe 11 octombrie.

Te rugam sa iti rezervi cel putin 30 de minute pentru completarea formularului. Pentru a preveni erorile de inregistrare, este de preferat sa completezi de pe calculator, nu telefon.

  • Vei primi raspuns Admis/ Respins pana la data de 14 octombrie. Daca ai trecut de prima etapa de selectie noi iti trimitem materiale de informare despre programul Ajungem MARI, cum sunt copiii din centre, cum lucrezi cu ei etc. pentru studiu individual, inainte de training.

 

Pasul 2: Completezi formularul de voluntar informat pana pe 23 octombrie.

Dupa ce ai parcurs materialele informative, te vom ruga sa raspunzi la cateva intrebari ca sa vedem daca ai inteles specificul activitatii si al copiilor. Tot aici vei selecta si datele cand poti participa la trainingul online.

  • Vei primi raspuns Admis/ Respins pana la data de 27 octombrie. Daca ai trecut de a doua etapa de selectie iti vom trimite invitatia la training.

 

Pasul 3: Participi la un training online pe Zoom de 3 ore care include o testare psihologica.

Pe langa faptul ca este informativ, trainingul este inca un pas in selectia voluntarilor pentru ca include testarea psihologica si un interviu. Este obligatoriu sa participi cu video.

Training-urile sunt programate pe 31 octombrie, 1, 3 si 4 noiembrie.

Exista un cost de 30 lei al testarii psihologice, singurul cost pe care il vei achita ca voluntar. Daca nu pot achita acest cost, te rugam sa ne anunti printr-un e-mail la office@ajungemmari.ro si il vom acoperi noi. 

  • Vei primi raspuns Admis/ Respins pana cel tarziu la data de 11 noiembrie. Daca ai trecut in a treia etapa de selectie, iti vom trimite un formular in care sa incarci documentele obligatorii.

 

Pasul 4: Trimiti documentele obligatorii pentru voluntariat

Documentele solicitate de Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului pentru lucrul cu copiii si tinerii institutionalizati sunt copia CI, cazierul judiciar si certificatul integritate (ultimele doua se obtin gratuit de la orice sectie de politie).

Vei completa pana pe 18 noiembrie formularul cu datele tale personale pentru contractul de volunariat si vei incarca documentele obligatorii scanate.

  • Vei primi contractul de voluntariat pe e-mail pana la cel tarziu 25 noiembrie.

 

Pasul 5: Semnezi contractul de voluntariat

 Dupa ce ne-ai trimis documentele obligatorii, vei primi pe email contractul de voluntariat si anexele completate cu datele tale. Te rugam sa le printezi si sa le semnezi, iar apoi sa ni le trimiti scanate prin e-mail pana pe 30 noiembrie.

  • Vei primi confirmarea ca esti oficial Voluntar Ajungem MARI si invitatia de a te alatura grupului de colegi pana la cel tarziu 5 decembrie.

 

Pasul 6: Esti repartizat pentru intalnirile online cu copiii

Dupa semnarea contractului de voluntariat vei fi adaugat in grupul de Facebook al voluntarilor din judetul unde ai fost repartizat.

Coordonatorii locali vor face repartizarea si programul de intalniri online in functie de disponibilitatea ta si de programul copiilor. Odata stabilit programul, vei putea incepe sa lucrezi online cu copiii, saptamanal, sa-i ajuti si sa le fii alaturi pentru urmatoarele 8 luni.

Multumim ca ai parcurs toti acesti pasi si ca vrei sa le fii alaturi copiilor!


Află mai multe

Proiectul Dă-ți pasiunea mai departe

Acesta este primul și cel mai important proiect al programului educațional Ajungem MARI desfășurat de Asociația Lindenfeld. Voluntarii își folosesc pasiunile și abilitățile în sprijinul nevoilor diferite ale copiilor instituționalizați, îi motivează să învețe, îi ajută să capete încredere în forțele lor și devin pentru ei profesori, prieteni și modele. 

Proiectul a demarat în București în vara anului 2014 cu fonduri 0, dar cu 70 de voluntari care au ajutat 150 de copii. Proiectul s-a extins rapid în București și în țară, iar numărul voluntarilor și al copiilor a tot crescut, astfel încât în prezent se implică 1.600 de voluntari în sprijinul a peste 2.500 de copii din București și 24 de județe.

Copiii incluși în program sunt urmăriți și susținuți pe termen lung de voluntari. Pentru rezultatele obținute, Dă-ți pasiunea mai departe a fost desemnat în 2015 Proiectul anului în educație la Gala Națională a Voluntarilor și a primit premiul I la Gala Societății Civile. În 2016, proiectul a primit recunoaștere și din partea Ministerului Muncii, iar în 2019 Premiul pentru Curaj la Gala Oameni pentru Oameni


Principiile de bază ale programului 

Activitățile Ajungem MARI se bazează pe educație și toate proiectele desfășurate de voluntarii noștri sunt dezvoltate în acest scop – educarea și formarea copiilor și tinerilor din centrele de plasament sau medii defavorizate. 

Ne axăm pe educație, dezvoltare personală și integrare socială: recuperare școlară, ateliere și activități care să îmbunătățească abilitățile copiilor, cursuri vocaționale, consiliere vocațională, cursuri de calificare. Odată ce aceste nevoi fundamentale sunt acoperite , putem folosi resursele în scopuri secundare, ca îmbunătățirea mediului copiilor sau alte necesități.

Tratăm cu respect și empatie toate persoanele, nu discriminăm, indiferent de rasă, culoare, sex, orientare sexuală, limbă, religie, situație socială, opinie politică sau orice altă opinie.

Păstrăm echilibrul în activități și în relațiile cu toți participanții.

Implicăm copiii în primul rând în activități educative, cu prioritate în fața celor recreative.

Menținem o relație echilibrată voluntar–copil: stabilim limite între noi, comunicăm clar ce putem face în cadrul programului de voluntariat, nu promitem mai mult decât putem face și înțelegem rolul temporar al voluntarilor în viețile copiilor; nu le creăm așteptări  și nu îi dezamăgim. 


Cum sunt copiii și centrele?

Lucrăm în special cu copii din centre de plasament de stat, copii care au suferit traume în urma instituționalizării, a abandonului sau a separării de familii.

Copiii sunt minunați și au un potențial pe care deseori nu îl cunosc. Ei merg la școli normale sau speciale și din păcate, datorită mediului din care provin și al poveștilor lor de viață, nivelul de cunoștințe al multor copii este mai scăzut decât al colegilor de aceeași vârstă.

În program sunt aproximativ 2.500 de copii și tineri, cu vârste între 5 și 20 de ani din centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgență, apartamente de tip familial și din asistență maternală, after school-uri sociale, asociații și fundații private care au în grijă copii în dificultate.

Lucrăm în parteneriat cu Direcțiile Generale de Asistentă Socială și Protecție a Copilului din București (sectoarele 1, 2, 3, 4 și 6) și din 24 de județe şi cu centre private. 

Copiii sunt diferiți și centrele sunt diferite, de aceea am gândit o structură adaptabilă: o echipă de 2 voluntari va lucra cu grupe mai mari sau mai mici, dar se poate lucra și individual, la cererea centrului și în funcție de nevoia copilului.


Care este rolul voluntarului Ajungem MARI?

Scopul voluntarului este să fie mentor, model, să îi ajute pe copii să descopere lumea, să prindă încredere în propriile forțe, să devină INDEPENDENȚI și RESPONSABILI!

Ca voluntar Ajungem MARI vei merge săptămânal la copii, în centre, pentru a le transmite informații în funcție de pasiunile și abilitățile tale. Vei susține, alături de un coleg voluntar:

  • ședințe de pregătire/ recuperare școlară: română, matematică, engleză, franceză, informatică, fizică etc
  • ateliere creative: muzică, dans, fotografie, arte plastice etc.
  • ateliere de siguranţă online, educaţie pentru sănătate, educaţie civică, TIC, educaţie financiară şi antreprenorială, pe baza suporturilor de curs pregătite deja pe care ţi le punem la dispoziţie
  • jocuri şi activităţi de dezvoltare personală, consiliere vocaţională

Prin joacă și metode interactive, îi ajuți pe copii:

  • să învețe cu drag și curiozitate, după ce îți pregătești un plan de activități care să îi atragă
  • să prindă încredere în ei prin încurajări permanente și aprecierea micilor lor succese
  • să își dezvolte abilități – de lucru în echipă, de comunicare etc
  • să înțeleagă lumea din jur prin exemple și povești
  • să își însușească valori și norme de comportament în societate
  • să fie mai motivați să își continue studiile și să își găsească un drum în viață

Rolul de voluntar este foarte frumos și îți poate aduce foarte multă energie, bucurii și satisfacții, dar reprezintă și o provocare, aceea de a găsi metode care să îi atragă și motiveze pe copii.

Pentru asta e nevoie de un pic de răbdare și perseverență, de o atitudine deschisă și un pic de imaginație. Te ajutăm și noi, prin training-uri și consiliere!


Cum sunt voluntarii? Cine poate deveni voluntar?

Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni, de la 16 ani în sus, fără limită superioară de vârstă, comunicativi, implicați și dornici să îi ajute într-adevăr pe copii. Vă rugăm să respectaţi limita de 16 ani. Nu facem nicio abatere de la această regulă.

Nu este necesară experiența anterioră de predare, dar este de preferat să fii o persoană deschisă, calmă, doritoare să învețe lucruri noi și căreia să îi placă să lucreze în echipă. Punem accent pe consecvență, atitudine deschisă, seriozitare și implicare pe termen lung, cel puțin un modul de 7 luni.

Înainte de a participa la activități, voluntarii participă la training la care află tot ce trebuie să știe despre program, mediul de lucru și specificul copiilor cu care vor lucra. Pe parcursul modulelor voluntarii primesc sfaturi de la consilieri educaționali și alți voluntari cu experiență.

Descurajăm implicarea în proiect pentru alt scop decât sprijinul copiilor. Oferim adeverință de voluntariat la finalul modulului doar voluntarilor care respectă cerințele proiectului – număr de prezente și completarea rapoartelor de voluntariat. Voluntarii Ajungem MARI nu vin cu scopul să adopte copiii, să îi ia acasă definitiv sau temporar, în weekend sau în vacanță! 

Ce presupune implicarea ca voluntar în proiect?

Disponibilitate pe termen lung

Modulul de voluntariat durează 7 luni. Programul poate fi mai flexibil pe perioada vacanței sau în situații excepționale.

Consecvență

Săptămânal, în ședințe de 1-2 ore cu copii (într-un interval ales la inceput de modul de comun acord), plus o oră de planificare a activității și raportare. 

Seriozitate și respectarea angajamentelor 

În relația cu asociația și centrele partenere, dar mai ales cu copiii, care au nevoie de persoane care să le fie modele. 

Lucru în echipă 

Voluntarii merg în echipe de 2 la o grupă de copii, iar pentru copiii unui centru se pot implica 10-20 de voluntarii. Cu cât echipa de voluntari este mai unită și discută despre soluții pentru binele copiilor, cu atât mai bune vor fi rezultatele obținute. 

Confidențialitate 

Voluntarii protejează imaginea, identitatea și istoricul copiilor. 

Abordare optimistă, atitudine deschisă 

Voluntarii se concentrează pe prezentul și viitorul copiilor, fără să îi victimizeze.


Cum se desfășoară proiectul? 

La înscriere te rugăm să ne spui care sunt pasiunile tale și să alegi 3 materii sau domenii despre care le poți împărtăși copiilor mai multe informații. 

La începutul fiecărui modul vrem să ne asigurăm că voluntarii sunt serioși și consecvenți și se vor implica timp de minim 8 luni, în special pentru că lucrăm cu copii care au suferit deja în urma abandonului sau separării de familie. Vom stabili de comun acord o zi, un interval orar și o activitate pe care le respecți pe tot parcursul modulului (dacă nu apar situații excepționale). 

 

Pentru activităţile desfăşurate online, programul tău va fi de o ședință pe săptămână, cu durata de 1 oră – 1 oră 30 min, împreună cu un alt voluntar, la care se adaugă încă 1 oră săptămânal pentru pregătirea și raportarea activității. 

Activităţile online se pot desfăşura în principiu atât în timpul săptămânii, cât şi în weekend, respectând programul de şcoală, de masă și odihnă al copiilor. Programul lor poate varia de la un centru la altul, dar orientativ orele se pot desfășura în intervalele 9-11 (valabil pentru zilele de weekend, când copiii nu sunt la şcoală), 14:00-16:00 si 17:00-19:00. 

Sunt puține centre unde voluntarii pot veni sau pot participa la activităţi online după ora 18:00, de aceea majoritatea voluntarilor angajați aleg să meargă la copii în weekend. Dacă lucrezi în ture, putem găsi soluții de implicare alături de alți voluntari. 

Pentru fiecare centru sunt repartizați 10-20 de voluntari care formează o echipă coordonată de un voluntar. Rolul voluntarului coordonator este de a facilita organizarea și monitoriza voluntarii. 

După training-ul obligatoriu la care participi înainte de începerea activității, pe parcursul modulului poți participa și la alte training-uri şi workshopuri pentru a afla mai multe despre metodele de lucru, specificul copiilor, idei şi resurse educaţionale.  De asemenea, vei primi îndrumare și consiliere de la voluntarii care îi cunosc  pe copii, de la consilieri educaționali, coordonatori de proiect, în cadrul ședințelor cu echipele de centre și a grupurilor de suport. 

La finalul modulului de 7 luni poți alege să continui activitatea la copii, iar pentru ei sprijinul tău poate fi foarte important. 


Unde se desfășoară proiectul?

Proiectul se desfășoară în București și 24 de județe:

  • Arad – Arad 
  • Argeș – Pitești, Câmpulung 
  • Bacău – Bacău 
  • Brăila – Brăila
  • Bihor – Oradea, Saniob
  • Botoșani – Botoșani
  • Brasov – Rupea, Dacia, Fagaras, Codlea, Târlungeni, Săcele, Teliu, Harman, Lunca Calnicului
  • Buzau – Buzau, Râmnicu Sărat
  • Constanța – Constanța, Agigea
  • Cluj – Cluj-Napoca, Turda, Gherla
  • Dâmbovița – Târgoviște
  • Dolj – Craiova
  • Galați – Galați
  • Hunedoara – Deva
  • Gorj – Târgu Jiu
  • Iași – Iași
  • Ilfov – Periș, Voluntari
  • Mures – Târgu Mureș, Sântana de Mureş, Reghin, Sâncraiu de Mureș, Ceuaș
  • Neamț – Piatra Neamț
  • Prahova – Plopeni, Ploiești, Sinaia, Câmpina
  • Sibiu – Sibiu, Orlat, Cisnădie
  • Suceava – Suceava
  • Timiș – Timișoara, Recaș, Lugoj
  • Vrancea – Focșani 

Proiectul s-a extins în țara datorită implicării coordonatorilor locali. Aceștia sunt persoane dornice să ofere 5 ore săptămânal ca voluntari pentru organizarea activității locale și ne ajută să atragem voluntari locali pentru noi orașe sau județe.

Dacă ești interesat/ă să devii coordonator, te rugăm să ne trimiți CV-ul și o scrisoare de intenție la adresa office@ajungemmari.ro. Mai multe informații pe pagina Devino coordonator în orașul tău.  

 


Alte proiecte în care te poți implica ulterior 

Explorator pentru o zi 

Îi însoțești pe copii și tineri la teatru, muzee, spectacole etc. îi încurajezi, îi înveți să se orienteze și cum să se comporte. 

Îndrăznește să visezi 

Îi însoțești pe adolescenți și tineri în vizite de orientare profesională în diverse locuri de muncă, ca ei să descopere ce le place, la ce sunt buni și ce pot deveni.

Educație pentru sănătate, educaţie financiară şi antreprenorială, educaţie civică, TIC-informatică,  

Susții ateliere pe aceste teme pe baza unui suport de curs şi a unei structuri deja pregătite, adaptate pe nevoile copiilor care să îi ajute să înțeleagă informaţii esenţiale şi să ştie cum să se descurce după ce părăsesc centrele.


Îți mulțumim că alegi să te implici! Fiecare încurajare și fiecare experiența frumoasă îi ajută pe copii să Ajungă MARI.

Te așteptăm cu drag în echipa de voluntari Ajungem MARI! 

To Top